Cu învelişul său negru strălucitor, lambriuri şi ambianţă din Belle Epoque, vaporul cu aburi „Sudan”, construit în 1885, sursă de inspiraţie pentru scriitoarea britanică Agatha Christie, pare că sfidează timpul continuând să navigheze pe Nil, în ciuda venerabilei sale vârste.

Linia elegantă a ambarcaţiunii, cu o lungime de 73 de metri şi o lăţime de 14,5 metri, amarată la Assuan în sud-estul Egiptului, contrastează cu celelalte ambarcaţiuni deseori rudimentare. În ciuda pandemiei de coronavirus, care a forţat companiile ce organizează croaziere să îşi sisteze luni bune activitatea, „Sudan” şi-a reluat rapid sejururile, în octombrie. „Am primit imediat rezervări”, spune cu satisfacţie Amir Attia, directorul firmei de croaziere.

„Ambianţa acestei călătorii” a reprezentat sursa de inspiraţie pentru primele capitole din romanul „Moarte pe Nil”, publicat în 1937, a afirmat pentru AFP Amir Attia.

Un roman în continuare de actual, întrucât o nouă adaptare cinematografică, regizată de britanicul Kenneth Branagh, este preconizată a fi lansată în 2021.

Construită iniţial pentru familia regală egipteană, ambarcaţiunea a fost ulterior transformată în vas de croazieră în 1921. „Sudan” a găzduit-o la bordul său pe scriitoarea britanică, autoare a circa 66 de romane, alături de soţul său, arheologul Max Mallowan, în 1933. Contra unei sume cuprinse între 3.600 şi 4.500 de euro, pasionaţii de istorie îşi pot oferi o croazieră de lux, ce include un sejur de opt zile, cu petrecerea unora dintre nopţi în hotelurile istorice, pe urmele celebrului cuplu.

Abandonată de mai multe ori, ambarcaţiunea a cunoscut o nouă tinereţe după achiziţionarea şi renovarea sa în anii 2000 de un operator turistic francez.

În prezent, vaporul nu mai funcţionează pe bază de cărbuni ca odinioară, ci pe motorină şi energie solară, iar 67 de angajaţi veghează „zi şi noapte” la întreţinerea vasului, care include 23 de cabine şi apartamente.

Cabina scriitoarei rămâne „cea mai populară”, cu „cereri de rezervare chiar şi cu doi ani în avans”, potrivit lui Attia.

Pe puntea din lemn, priveliştea asupra palmierilor şi malurilor nisipoase ale Nilului admirată din fotolii de bambus este aceeaşi ca pe vremea lui Hercule Poirot, legendarul detectiv belgian din romanele Agathei Christie. Iar la Assuan, călătoria prin timp include şi hotelul Old Cataract, care păstrează la rândul său urme ale trecerii romancierei.

Jean-Pierre Pichardier, profesor pensionar al unei universităţi franco-elveţiene, călătoreşte pentru a treia oară. Precizează că nu a venit „în mod special pentru Agatha Christie”, ci pentru a aprecia „aspectul istoric”. În holul de intrare al hotelului Old Cataract, în spatele unui şnur din catifea, se află un balansoar şi un mic birou, pe care le folosea scriitoarea atunci când poposea aici, spune directorul general al hotelului, Selim Shawer. De la construcţia sa în 1899, luxosul Old Cataract a reprezentat un loc de întâlnire privilegiat pentru lideri politici, artişti şi înalta aristocraţie internaţională. Winston Churchill, romancierul egiptean Naguib Mahfouz, recompensat cu Nobelul pentru Literatură, şi „aproape toţi preşedinţii francezi din ultimii patruzeci de ani au poposit aici”, potrivit lui Shawer. Dar, în opinia acestuia, clientela din străinătate este atrasă în primul rând „de posibilitatea de a vedea unde a scris Agatha Christie primele capitole” ale „romanului său egiptean”.