Rihanna a oferit un spectacol electrizant și plin de hituri în pauza de duminică de la Super Bowl, dar rețelele de socializare au intrat în colaps când cântăreața a dezvăluit un invitat special neașteptat, scrie BBC.

Într-un interviu acordat săptămâna trecută, Rihanna a fost întrebată în dacă vor exista surprize în timpul prestației sale de pe stadionul State Farm din Arizona. „Mă gândesc să aduc pe cineva", a răspuns cântăreața bajaneză. „Nu sunt sigură, vom vedea".

Bineînțeles, fanii au presupus că vorbea despre unul dintre numeroșii artiști cu care a colaborat de-a lungul carierei sale ilustre. Dar Rihanna nu se referea la niciunul dintre ei. Deși nimeni nu s-a prins la momentul respectiv, ea făcea de fapt aluzie la faptul că era însărcinată cu cel de-al doilea copil al său.

Poate că cântăreața nu a reușit să ofere nicio piesă muzicală nouă în timpul spectacolului său de duminică de la Super Bowl, dar burtica aproape că a rupt internetul. Purtând o salopetă personalizată de Loewe, de culoare roșie, Rihanna a apărut pe una dintre cele câteva platforme plutitoare care se înălțau deasupra mulțimii, în timp ce un roi de dansatori energici, toți îmbrăcați în alb, se adunau dedesubt.

Mulțimea s-a dezlănțuit în timp ce cântăreața s-a lansat direct în „Better Have My Money" - un început oarecum ironic, având în vedere că nu este plătită pentru prestația sa de la Super Bowl (așa cum se obișnuiește pentru capetele de afiș din pauza meciului).

Rihanna a cântat câteva dintre cele mai cunoscute hituri ale sale, oferind în primul rând unele dintre cele mai dansante și mai dinamice piese ale sale, printre care Only Girl (In The World) și Where Have You Been.

Cântăreața a adunat un număr imens de hituri într-o prestație de 14 minute, interpretând adesea doar primul vers sau refrenul anumitor melodii.