Hugo Chavez şi-a deschis cont pe Twitter
Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, şi-a deschis cont pe platforma de micro-blogging Twitter, încercând astfel să contracareze acţiunile opozanţilor regimului său politic, care critică Guvernul socialist folosindu-se de noile medii digitale, informează Reuters.
Cunoscut pentru discursurile sale foarte lungi, care pot dura chiar şi ore întregi, Chavez va trebui să facă faţă provocării de a-şi transmite mesajele în limita a 140 de caractere, impusă de reţeaua Twitter. "Tovarăşi, adresa @chavezcandanga a fost rezervată şi curând vom primi mesaje de la «Comandante»", a scris Diosdado Cabello, şeful organismului de supraveghere a comunicaţiilor din Venezuela, pe pagina sa de pe Twitter. În unele ţări latine, sintagma "candanga" se traduce prin cuvântul "demon", dar în vocabularul venezuelan înseamnă, de asemenea, hotărât sau rebel. Pagina @chavezcandanga de pe Twitter avea deja circa 12.5000 de fani, marţi, chair dacă Chavez nu a publicat încă niciun mesaj. Totuşi, în timpul unei întâlniri a Guvernului, Chavez i-a îndemnat pe fanii săi să urmărească pagina sa de Twitter după miezul nopţii. Platforma Twitter este deosebit de populară în Venezuela, unde există peste 200.000 de conturi active. Obosiţi de prezenţa continuă a preşedintelui pe canalele media tradiţionale, opozanţii lui Chavez folosesc noile medii digitale pentru a comunica şi a critica puterea. Aceste canale de comunicare sunt cele mai folosite vehicule de circulaţie a glumelor pe seama lui Chavez, dar şi locul unde se organizează protestele împotriva regimului socialist.
D-le LIFE , i-ai uitat pe cei mai PATRI(H)OTI politicieni , prieteni,emuli si COMPANIONI AI lui BASESCu :VIDEANU(a vidat-golit tot ce a putut si unde a putut!),+ BERCEANU(vajnic continuataor)emul Al lui BASESCu la MIN.Transporturilor(a transportat toate fondurile pe unde...STIE NUMAI EL SI STAPANUL SAU BESESCU!). Dar cei din OPOZITIA(democratica-la furat fonduri!!)????
MULTUMESC pt.adresa de....blog(?) a lui Hugo Chavez! O voi folosi! Si voi compara cu "realizarile" patriotice(!) ale politicienilor romani PATRIHOTI?) actuali: T.BASEScu ,E.BOC,E .(H)UDREA....ETC. Multumesc!!!