Cea de-a 70-a ediţie a premiilor Primetime Emmy, care a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles, a oferit mai multe surprize, de la o cerere în căsătorie la glume politice şi câştigători neaşteptaţi.

 

Serialele „Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones”, produs de postul TV HBO, și „The Handmaid's Tale” se situau printre favoriţi la ediţia de anul acesta a premiilor Primetime Emmy, considerate Oscarurile televiziunii americane. Însă ceremonia a luat o nouă turnură după ce Matthew Rhys a primit premiul pentru cel mai bun actor într-un serial dramă, pentru rolul din thrillerul „The Americans”, iar Claire Foy a obţinut o statuetă pentru partitura din seria dramă „The Crown”. În categoriile dedicate comediei, două show-uri au dominat gala, care a avut loc la Microsoft Theater din Los Angeles: comedia neagră HBO „Barry” și producția Amazon „The Marvelous Mrs Maisel”, ambele plecând acasă cu câte două premii pentru interpretare.

Gala, care a durat trei ore a debutat cu un moment de muzică şi dans ce a ironizat mai multe probleme fierbinţi ale Americii, printre care lipsa de diversitate în producţiile pentru televiziune. S-a mai vorbit despre politica lui Donald Trump, conflicte rasiale şi marea problemă a industriei de divertisment, hărţuirea şi abuzurile sexuale.

Prima parte a galei a fost dedicată programelor de comedie. Henry Winkler, Fonz din serialul ABC „Happy Days”, a primit primul său Emmy din carieră, pentru rolul secundar din „Barry”, în timp ce starul serialului, Bill Hader, a primit trofeul pentru rol principal masculin.

„Marvelous Mrs. Maisel” (Amazon) a obţinut în total cinci premii, inclusiv pentru cel mai bun serial de comedie şi două pentru Amy Sherman-Palladino, pentru cel mai bun scenariu şi cea mai bună regie, dar şi în categoriile de interpretare feminine, pentru Rachel Brosnahan (rol principal), respectiv Alex Borstein (rol secundar).

În urmă cu o săptămână, „Game of Thrones” şi „Handmaid's Tale” au primit mai multe premii la gala Creative Arts Emmy, dedicată categoriilor tehnice. Astfel, „Game of Thrones” a primit şapte premii Creative Arts Emmy, iar „Handmaid's Tale” a primit trei.

În schimb, la gala de luni seară, „Game of Thrones” a primit doar două premii, cel decernat lui Peter Dinklage pentru cel mai bun rol secundar masculin şi cel pentru cel mai bun serial dramă. Așa cum era de așteptat, actorul Darren Criss a primit premiul pentru cel mai bun rol principal într-o miniserie TV, cel din producția FX „The Assassination of Gianni Versace”, recompensată în total cu trei statuete. Câte două premii Emmy au mai primit producţiile Netflix „Godless” şi „The Crown” şi serialul FX „The Americans”.

Într-o notă romantică, unul dintre câștigătorii de luni seară a cerut-o în căsătorie pe iubita sa în timpul show-ului, fiind ovaționat de cei prezenți. Glenn Weiss a primit premiul pentru cel mai bun regizor al unui show de divertisment. În discursul de mulțumire, el i-a cerut lui Jan Svendsen, care se afla în public, să îi accepte cererea în căsătorie. „Mă întreb de ce nu îmi place să îți spun 'prietena mea'? Pentru că vreau să te numesc 'soția mea'”, a spus acesta. Svendsen i s-a alăturat pe scenă, iar regizorul s-a așezat într-un genunchi și a cerut-o din nou în căsătorie. Anul acesta, gala Primetime Emmy a fost prezentată de duoul de actori ai emisiunii „Saturday Night Live” Colin Jost și Michael Che.