Regizorul Duncan Jones, fiul lui David Bowie, nu a fost impresionat de tributul adus tatălui său de cântăreaţa Lady Gaga, la gala Grammy din acest an, momentul omagial fiind în schimb foarte apreciat de fanii artistei.

Duncan Jones, care provine din prima căsătorie a lui David Bowie, cea cu Angela Bowie, a scris un mesaj criptic pe platforma sa de Twitter, după ceremonia premiilor Grammy, care s-a desfăşurat luni seară, la Los Angeles. Astfel, Duncan Jones a distribuit definiţia din dicţionar a cuvântului "gaga": "Surescitat sau iraţional, de obicei ca rezultat al infatuării sau al excesului de entuziasm; zăpăcit". "La naiba! Ce este acel cuvânt?", a mai scris Duncan Jones. Gala premiilor Grammy 2016 a inclus numeroase momente artistice, printre care şi unul în care cântăreaţa americană Lady Gaga i-a adus un omagiu cântăreţului britanic David Bowie, care a decedat pe 10 ianuarie. În timpul momentului artistic, Lady Gaga a purtat o ţinută şi un machiaj precum cele promovate de artistul britanic. Omagiul adus lui David Bowie a fost considerat de public drept unul dintre punctele culminante ale galei Grammy, fiind totodată un subiect foarte dezbătut în social media. În schimb, Lady Gaga a mulţumit pe platforma Instagram celor care au făcut posibil acest moment omagial.