Actorul american Tom Hanks poartă negocieri pentru a juca rolul colonelului Tom Parker, managerul lui Elvis Presley, într-un film biografic despre legendarul muzician american.

Producția, care nu are încă un titlu, va fi realizată de studiourile de film Warner Bros. Regia va fi semnată de cineastul australian Baz Luhrmann, cunoscut pentru peliculele „Romeo și Julieta/ Romeo+Juliet” (1996), „Moulin Rouge!” (2001) și „Marele Gatsby/ The Great Gatsby” (2013), care a scris scenariul în colaborare cu Craig Pearce.

Colonelul Tom Parker a fost cel care l-a descoperit pe Elvis Presley și a devenit rapid singurul reprezentant al artistului. El a fost responsabil pentru numeroase aspecte din cariera lui Presley, precum semnarea unui contract cu casa de discuri RCA și crearea unei cariere cinematografice pentru muzician.

Surse apropiate producătorilor susțin că regizorul și-a dorit dintotdeauna să aibă o vedetă în rolul colonelului. El își dorește însă un debutant în rolul lui Elvis Presley, motiv pentru care a început să caute noi talente.

Rolul managerului lui Elvis Presley nu va fi prima interpretare a unei persoane care a existat în realitate pentru Hanks. Acesta i-a mai jucat pe astronautul Jim Lowell în pelicula „Apollo 13” (1995), căpitanul Richard Phillips în „Căpitanul Philips/Captain Phillips” (2013), Walt Disney în „Saving Mr.Banks: În căutarea poveștii/ Saving Mr. Banks” (2013), căpitanul de aeronavă Chesley Sullenberger în „Sully: Miracolul de pe râul Hudson/Sully” (2016) și pe editorul Ben Bradlee de la The Washington Post în „The Post: Secretele Pentagonului/ The Post” (2017).

Tom Hanks este un actor american dublu laureat cu premiul Oscar, pentru rolurile din filmele „Forrest Gump”(1994) și „Philadelphia” (1995).

Născut pe 8 ianuarie 1935, la Tupelo, în Mississippi, Elvis Presley a intrat în legendă drept cântăreţul sărac care a reuşit în industria muzicală, albul care cânta ca un negru, sex-simbolul anilor '50 şi rebelul patriot. Elvis Presley a murit în reşedinţa sa din Memphis - Graceland -, pe 16 august 1977, la vârsta de 42 de ani, în urma unui stop cardiac cauzat de o supradoză de medicamente. Elvis Presley a vândut un număr impresionant de albume, aproape un miliard. De asemenea, artistul american a jucat în aproximativ 30 de filme.