Ellen Pompeo şi soţul său au o fetiţă - Părinţi datorită mamei surogat
Actriţa americană Ellen Pompeo şi soţul său, producătorul muzical Chris Ivery, au devenit părinţii unei fetiţe născute cu ajutorul unei mame surogat, a anunţat joi vedeta serialului "Anatomia lui Grey".
"Sienna May Ivery, bine ai venit pe lume. Te iubim mai mult decât poate fi spus în cuvinte", a scris Ellen Pompeo pe contul său de Twitter. Actriţa şi-a arătat aprecierea şi faţă de colegii săi de serial care nu au dezvăluit informaţia privind noul copil al cuplului. "Sienna s-a născut cu ajutorul unei mame surogat şi aş vrea să mulţumesc familiei mele de pe platourile de filmare pentru că ne-a ajutat să ne bucurăm de aceste prime săptămâni în intimitate. Vă iubesc", a mai scris actriţa americană pe Twitter. Ellen Pompeo, celebră datorită rolului din serialul "Anatomia lui Grey", şi Chris Ivery, în vârstă de 47 de ani, s-au căsătorit la New York, în 2007. Cei doi s-au cunoscut într-un supermarket, în 2003. Actriţa Ellen Pompeo a fost nominalizată la Globurile de Aur şi este câştigătoare a unui premiu al Sindicatului Actorilor Americani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.