Elefanţi în stare de ebrietate au murit electrocutaţi
Patru elefanţi care s-au îmbătat cu bere de orez au murit electrocutaţi după ce s-au năpustit asupra unei linii de înaltă tensiune, care a căzut peste ei, în statul Meghalaya, din nord-estul Indiei, transmite AFP.
Elefanţii au devenit practic de necontrolat, după ce au golit butoaiele cu bere de orez dintr-o zonă izolată a districtului West Garo Hills. "După ce s-au îmbătat cu bere de orez, ei au devenit extrem de furioşi şi s-au năpustit asupra unui stâlp al reţelei electrice. O linie electrică de înaltă tensiune a căzut peste turmă, patru dintre elefanţi fiind ucişi pe loc", a explicat un responsabil forestier, citat de AFP.
Bilanţul ar fi putut fi mult mai trist, însă alte 20 de pachiderme din turmă au simţit pericolul şi au fugit.
Elefanţii sălbatici sunt atraşi de berea de orez fabricată de sătenii din statele Meghalaya şi Assam şi provoacă pagube importante. "Despădurirea determină elefanţii să-şi părăsească habitatul lor natural", a explicat Pradyut Bordoloi, ministrul regional al Pădurii, citat de AFP.
În ultimii doi ani, elefanţii au ucis 180 de persoane în Assam şi Meghalaya. Sătenii s-au răzbunat, ucigând aproximativ 200 de pachiderme.
Potrivit ultimului recensământ al elefanţilor, realizat în 1999, în Assam şi Meghalaya trăiau 7.200 de elefanţi sălbatici, reprezentând cea mai mare parte din cei 10.000 de elefanţi prezenţi în India.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.