Dragoş Bucur, în programul Shooting Stars al Berlinalei
Actorul Dragoş Bucur, de 32 de ani, a fost selecţionat în programul Shooting Stars, dedicat promovării artiştilor europeni, din cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2010 (11-21 februarie).
Dragoş Bucur este cel de-al treilea român, după Maria Popistaşu (2007) şi Anamaria Marinca (2008), selecţionat în acest prestigios program internaţional. Motivaţia jurului pentru nominalizarea lui Dragoş Bucur a fost: "Actorul ne aminteşte de cântăreţul vrăjitor din Hamelin, cel cu fluier fermecat. El se dedică cu atâta intensitate interpretării, încât publicul nu are de ales şi trebuie să-l urmeze. Cu enorm de multă precizie, el dă viaţă conflictelor interioare ale personajelor sale şi efectul este fascinant". Întrebat ce înseamnă pentru el această experienţă, Bucur spune că este încă o treaptă în evoluţia sa profesională. "Acest program este o expunere a actorilor selectionaţi în cadrul Festivalului de Film de la Berlin, întâlniri cu directori de casting, agenţi şi presă de specialitate internaţională. Ok, eu sunt un actor cunoscut, dar adevărul e că sunt un actor cunoscut în România. În afară, deocamdată nu pot să spun că am o expunere extraordinar de mare. Festivalurile şi toate succesele înregistrate de filmele în care am jucat sunt mai mult ca cinematografie, ca filme", este de părere Dragoş. Cât despre aşteptările pe care le are de la acest program, actorul recunoaşte că ele nu sunt foarte mari: "Nu cred că de aici va veni neapărat lansarea mea pe plan mondial. Cred că lansarea mea pe plan mondial s-a făcut cu filmele româneşti în care am jucat şi va fi susţinută în continuare, odată cu lansarea filmului lui Peter Weir".
Dragoş Bucur are 32 de ani, a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia Actorie, şi a început să joace la teatrul Podul, sub îndrumarea profesorului Cătălin Naum.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.