Un judecător al Tribunalului Bucureşti a decis redeschiderea dosarului în care realizatorul TV Cristi Tabără este acuzat de fiica fostei sale iubite că ar fi agresat-o sexual, instanţa nefiind de acord cu soluţia Parchetului de neîncepere a urmăririi penale în acest caz.

Instanţa a admis, în 29 iunie, "plângerea formulată de petenta Bodnaru Ioana Alexandra, prin reprezentant legal Bodnaru Olivia Alina Graţiela în contradictoriu cu intimatul Tabără Sorel-Cristian. Desfiinţează rezoluţia 2279/P/2010 din 8 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi trimite cauza la Parchet în vederea începerii urmăririi penale", potrivit portalului instanţei. Judecătorul Tribunalului Capitalei urmează să-şi motiveze decizia, apoi cazul va fi redeschis, ceea ce implică şi reaudierile părţilor. În februarie 2011, Parchetul Capitalei a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Tabără, acceptând astfel soluţia propusă de Poliţie. Plângerea Alexandrei, făcută când avea 12 ani, a survenit despărţirii mamei acesteia de realizatorul TV şi anunţului potrivit căruia Tabără urma să se căsătorească cu o altă femeie. Tabără a calificat acţiunea fetei, susţinută în demersul său de mama sa, drept "o prostie cap-coadă". Tabără a fost audiat de poliţişti chiar în săptămâna de dinaintea nunţii sale.