Madonna a declarat în timpul concertului pe care l-a susţinut recent la Nisa că îl "iartă" pe Elton John, însă artista americană a dovedit încă o dată că are simţul umorului, dedicându-i starului britanic o piesă pe care acesta o detestă.

Într-un articol postat pe site-ul tabloidului britanic Daily Mail, autorii acestuia susţin că "Madonna are totuşi simţul umorului". Cântăreaţa americană pare dispusă să îngroape securea războiului şi să facă pace cu "duşmanul" ei Elton John, declarând, în public, că îl "iartă" pe starul britanic pentru cuvintele dure pe care acesta i le-a adresat de-a lungul anilor. Totuşi, Madonna a interpretat în acel concert piesa "Masterpiece", pentru care a primit Globul de Aur în acest an, declarând apoi că i-o dedică lui Elton John, deşi ştia foarte bine că artistul britanic urăşte acel cântec. Înainte de a cânta piesa, ce apare pe coloana sonoră a filmului ei "W.E.", artista în vârstă de 54 de ani le-a spus spectatorilor prezenţi la concert: "Ştiu că el este un mare fan al acestui cântec. Şi mai ştiu că el este un mare fan al meu. Ştiţi ceva? L-am iertat. Trebuie să începem de undeva". Elton John şi Madonna se află prinşi într-un război al declaraţiilor care durează de mulţi ani. Războiul declaraţiilor dintre cele două vedete pop a început în 2002, când starul britanic a ironizat piesa "Die Another Day" interpretată de Madonna, spunând că este "cel mai prost cântec Bond înregistrat vreodată".