Premiul Albert Londres pe 2010 a fost atribuit, luni, jurnalistei Delphine Saubaber, pentru reportajele sale publicate în săptămânalul L'Express, şi jurnalistului Robert Viallet, pentru seria sa de documentare "La mort du travail", difuzată de postul France3.

În vârstă de 32 de ani, absolventă a Centrului de Formare a Jurnaliştilor şi a Institutului de Studii Politice din Paris, Delphine Saubaber a fost recompensată pentru articolele sale despre deschiderea arhivelor Securităţii din România, un potret al lui Radovan Karadžić, despre corupţia din Calabria şi despre lupta unei mame împotriva mafiei. Înainte de a deveni reporter la săptămânalul l'Express, Delphine Saubaber a colaborat cu cotidianul Le Monde. Jean-Robert Viallet, în vârstă de 40 de ani, a fost recompensat pentru reportajul său de trei ore intitulat "La mort du travail", difuzat de postul public de televiziune France 3 în octombrie 2009. Jean-Robert Viallet este cunoscut pentru multe reportaje realizate începând din 1999, în special pentru "Un femme à abattre". Ancheta pentru care a fost premiat vizează condiţiile de muncă din companiile contemporane.

Aceste distincţii prestigioase din presa franceză, decernate în premieră în 1933 pentru jurnaliştii francofoni de presă scrisă, cărora începând din 1985 li s-au adăugat cei din audiovizual, au fost create în memoria reporterului şi scriitorului francez Albert Londres (1884-1932).