Daniel Craig va juca în serialul „Purity" - A terminat cu James Bond
Daniel Craig a acceptat să joace în serialul "Purity", o adaptare după romanul omonim al scriitorului american Jonathan Franzen, informează Variety. Serialul spune povestea unei tinere fete pe nume Purity, căreia i se spune Pip. Crescută în circumstanţe stranii în nordul Californiei, ajunge o pierde-vară în derivă după ce-şi termină studiile, pleacă în lumea largă şi vizitează, printre altele, Bolivia, Germania şi Denver, întâlnind o varietate de oameni pe drum. Într-un interviu acordat revistei Time Out în 2015, actorul Daniel Craig a declarat că nu va mai juca rolul James Bond, într-un nou film. "Am terminat-o cu James Bond la momentul ăsta. Gata. Vreau doar să trec peste această fază a carierei", a precizat Craig. "Nu ştiu ce voi face în continuare, n-am idee. Nu încerc să par misterios sau precaut, pentru că nu vă spun ce urmează. Doar că habar n-am. În prezent, am terminat-o cu Bond. Dacă aş mai juca acest rol într-un film viitor, aş face-o doar pentru bani", a adăugat Daniel Craig.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.