Cuba Gooding Jr. s-a internat într-o clinică de dezintoxicare
Actorul american Cuba Gooding Jr. s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, la insistenţele membrilor familiei sale. Potrivit tabloidului National Enquirer, familia actorului a organizat o întrunire specială la reşedinţa starului, după ce acesta a agresat o chelneriţă într-un bar din New Orleans.
"Cuba a avut parte de multe incidente ruşinoase, care s-au produs unul după altul. Aceasta a fost picătura care a umplut paharul. Prietenii şi membrii familiei sale l-au implorat foarte multă vreme să se interneze pentru a primi ajutor de specialitate. Se pare că la ultima lor întrunire şi-au văzut dorinţa împlinită", a spus o sursă. "Soţia lui Cuba, Sara, cu câţiva prieteni şi colegi i-au spus că trebuie să se ocupe serios de această problemă. El a fost de acord în cele din urmă să ceară ajutor de specialitate, pentru a-şi rezolva problemele pe care le are cu alcoolul şi pentru a învăţa să îşi controleze accesele de furie", a adăugat aceeaşi sursă. Autorităţile din New Orleans au renunţat la acuzaţiile aduse lui Cuba Gooding Jr., după ce acesta a agresat o chelneriţă în Cartierul francez din acest oraş, deoarece victima nu s-a prezentat la audierile de la începutul lunii august. Chelneriţa nu a venit la audierile necesare pentru un eventual mandat de arestare emis pe numele actorului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.