Creatorul de modă John Galliano a fost arestat la Paris
John Galliano, creatorul de modă britanic de la casa Dior, a fost arestat, joi seară, în centrul Parisului, pentru agresiune uşoară şi insulte cu caracter antisemit, şi eliberat condiţionat, potrivit unor surse din poliţie, citate de AFP.
Potrivit primelor date, creatorul a jignit un cuplu aflat pe terasa unei cafenele. "Pentru moment, nu cunoaştem motivul care l-a determinat să insulte acel cuplu", a precizat o sursă din poliţie. Arestat imediat de poliţie, creatorul a fost condus la un comisariat parizian din arondismentul 8. În urma testelor, s-a stabilit că avea o concentraţie de 1,1 mg/ litru alcool pur în aerul expirat. Creatorul de modă, care este subiectul a două plângeri în această chestiune, a fost eliberat provizoriu, au precizat aceleaşi surse. În vârstă de 50 de ani, designerul britanic John Galliano este directorul de creaţie al casei Dior.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.