Copiii şi-au sărbătorit ziua în paşi de dans
Asociaţia Sportivă BoomBox Dance Studio din Oradea a organizat ieri o dublă acţiune cultural-artistică destinată copiilor de ziua lor. Prima a avut loc la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Senzorială, unde i-au iniţiat pe elevi în tainele dansului şi i-au răsplătit cu cadouri, iar a doua, în Lotus Market, unde trupele asociaţiei au creat o atmosferă incendiară prin dans alături de copiii de la mai multe unităţi de învăţământ din Oradea şi Sânmartin.
Primul popas a fost la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Senzorială, unde 12 dansatori ai Asociaţiei sportive BoomBox Dance Studio, dintre care cinci coregrafi (Carmen, Erik, "Easy", Mădă şi Cora Mladin) şi şapte membri ai Trupei "Boombox" i-au iniţiat pe copii în tainele dansului. Timp de mai bine de o oră, prichindeii s-au arătat dornici să înveţe mişcările de bază, inclusiv în hip-hop, îndrumaţi de tinerii dansatori. La final, dansatorii orădeni au susţinut un mic spectacol şi le-au oferit cadouri copiilor participanţi la activitate. A doua acţiune a avut loc în incinta Lotus Market, unde Asociaţia sportivă BoomBox a susţinut un program artistic de câteva ore, în cadrul căruia au evoluat pe scenă trupele "B-Real", "Innovation", "Addicted", "Beat Catchers", "B Babies", "Puppets" şi "Ambition", cursul de începători şi avansaţi de la BoomBox, copiii de la Clubul "Exclusive" Oradea, pregătiţi de instructorul de dans Florin Culda, precum şi prichindeii de la Grădiniţa din Sânmartin, antrenaţi de Raluca Gale. La fel de fermecători au fost şi cei de la Grădiniţa nr. 2 din Oradea, dar şi elevii de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 6 "Dimitrie Cantemir" din Oradea, toţi fiind răsplătiţi cu pungi cu dulciuri.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.