Confruntări între poliţie şi manifestanţi la Acropola din Atena
O scurtă confruntare a avut loc ieri dimineaţă, la Acropola din Atena, între poliţia greacă şi manifestanţi, care protestau pentru a cere posturi stabile. Intrarea vizitatorilor în Acropola Atenei a fost blocată, miercuri dimineaţă, de salariaţii Ministerului grec al Culturii care au contracte pe durată determinată, aceştia cerând contracte pe termen lung. Aproximativ 30 de angajaţi au blocat intrarea în situl arheologic, unde au arborat o pancartă pe care scrie "Noi plătim pentru erorile voastre". Salariaţii care au contracte pe durată determinată blochează frecvent intrarea în Acropola ateniană.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.