Christopher Reid, câştigătorul Costa Book of the Year 2010
Reid a fost recompensat cu 30.000 de lire sterline pentru volumul de poezii "A Scattering". Volumul lui Reid constituie o surprinză, mai ales că scriitorul irlandez Colm Toibin era considerat favorit pentru câştigarea acestui premiu, cu romanul "Brooklyn". Pentru acest volum de poezii, Reid, în vârstă de 60 de ani, s-a inspirat din moartea soţiei sale, actriţa Lucinda Gane, care a fost răpusă de cancer în 2005. "Sunt încântat şi uluit de primirea acestui premiu literar important", a declarat Reid, la ceremonia de decernare a trofeului, care a avut loc la Londra. "Am simţit că ceea ce a făcut Christopher Reid a fost să ia o tragedie personală şi să o transforme într-o emoţie şi situaţie universală", a declarat Josephine Hart, preşedintele juriului. Reid, care a fost profesor de creaţie literară la Hull University, a mai fost nominalizat de două ori pentru premiul Costa Book.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.