Aflat pentru a patra oară ca şi invitat la New York Couture Fashion Week, Cătălin Botezatu a deschis vineri, 12 februarie, săptămâna Haute Couture de la New York în faţa a numeroşi invitaţi, oameni pasionaţi de modă, dar şi jurnalişti din industria modei americane sau veniţi special pentru acest eveniment la New York din Anglia, Ucraina, Franţa, Canada sau Italia.

Prezentarea celei mai recente colecţii de rochii de seară semnate Cătălin Botezatu a avut loc în superba sală Ballroom a celebrului hotel Waldorf Astoria, cea mai mare locaţie de acest gen din New York, renumită pentru designul său spectaculos, şi care a găzduit de-a lungul vremii prezentări de modă ale unor case celebre (Channel, Dior, Versace, etc), baluri glamouroase şi evenimente de prim rang la care au participat numeroase personalităţi (şefi de state şi guverne, Regina Angliei, preşedinti USA, magnaţi din imperiul financiar etc.), dar şi staruri precum Marilyn Monroe, Elton John, Al Pacino sau Robert De Niro. Potrivit site-ului emulte.ro, tot atunci, Cătălin Botezatu a urcat pe podiumul new yorkez şi în calitate de special guest al prezentării de modă a bunei sale prietene Sushma Patel, designerul indiano-american care realizează an de an costume pentru producţiile Bollywood. Special pentru Botezatu, Shusma a creat un costum de maharajah cusut cu fir din aur şi accesorizat cu pietre preţioase, costum estimat la suma de 100.000 euro.