Actorul american Brad Pitt a cumpărat şase ponei de Shetland - câte unul pentru fiecare dintre cei şase copii ai lui - şi un cal pentru partenera lui de viaţă, actriţa Angelina Jolie.

Actorul în vârstă de 47 de ani, care are şase copii cu partenera lui de viaţă, Angelina Jolie, le-a făcut o surpriză plăcută micuţilor săi, oferindu-le câte un ponei de Shetland. Căluţii au fost transportaţi deja pe domeniul Chateau Miraval pe care celebrul cuplu de actori îl deţine în sudul Franţei. Brad Pitt i-a cumpărat şi Angelinei Jolie un cal, deoarece cuplul Jolie-Pitt doreşte să facă adeseori plimbări călare, după ce întreaga familie se va muta în sudul Franţei. "Brad a ezitat destul de mult înainte să se decidă să îi cumpere. Nu era sigur că va avea suficient timp pentru a-i antrena pe copii, însă, în cele din urmă, a ajuns la concluzia că este o iniţiativă care pe termen lung merită efortul depus. El crede că este mai bine pentru copii să înveţe să călărească încă din copilărie", a declarat o sursă pentru tabloidul britanic The Sun. Potrivit aceleiaşi surse, domeniul Chateau Miraval pe care cuplul Jolie-Pitt îl deţine în sudul Franţei are o suprafaţă foarte mare, este înconjurat de câteva hectare de fâneaţă, iar aleea care duce până în faţa castelului are o lungime de aproximativ cinci kilometri, fiind decorată pe ambele margini cu fântâni impresionante. Totodată, cei doi actori au amenajat pe acest domeniu o piscină uriaşă, înzestrată cu topogane, unde copiii lor vor putea să se răcorească şi să se joace pe timpul verii.