Actorul spaniol Antonio Banderas a fost numit ambasador al bunăvoinţei din partea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) pentru eforturile constante pe care acesta le întreprinde în lupta împotriva sărăciei, au anunţat, miercuri, reprezentanţii acestei organizaţii.

 

Reprezentanţii UNDP consideră că Antonio Banderas se va folosi de celebritatea de care se bucură pe plan mondial pentru a atrage atenţia asupra Millenium Development Goals (MDG), un set de obiective trasate de ONU, care au scopul de a reduce cu 50% sărăcia pe plan mondial până în 2015, prin combaterea bolilor, a foametei, a analfabetismului, a poluării şi a discriminării împotriva femeilor. Helen Clark, preşedinta UNDP, a declarat că "angajamentul dovedit de Antonio Banderas faţă de cauza celor mai puţin norocoşi îl fac să devină un avocat ideal pentru munca noastră". Antonio Banderas, este un actor, scriitor, cântăreţ şi producător de filme, în vârstă de 49 de ani, născut în Spania, la Malaga. Banderas este scenaristul, regizorul şi producătorul unui lungmetraj despre Boabdil sau Abu Abdullah Muhammad al XII-lea, ultimul conducător musulman al provinciei spaniole Granada.

Antonio Banderas este căsătorit cu actriţa americană Melanie Griffith din 1996, cei doi artişti având împreună o fiică în vârstă de 12 ani.