Andra a cântat în duet cu Andi Moisescu
Andra a interpretat o melodie populară, acompaniată la tobe de Andi Moisescu, la unul dintre show-urile "Românii au talent", de la Cluj-Napoca, ce au avut loc sâmbătă şi duminică.
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca a devenit neîncăpător pentru cei aproape 1.000 de ardeleni care au venit să îşi susţină eroii în super show-urile "Românii au talent". Sâmbătă şi duminică, talente dintre cele mai diverse s-au perindat prin faţa juriului emisiunii. Andra, Mihai Petre şi Andi Moisescu au avut de ales între cântăreţi, dansatori, numere de "art latte", beatbox, magie, dresaj canin, acrobaţie, însă au fost cât se poate de generoşi cu "Da"-urile, pentru că şi talentul participanţilor a fost pe măsură. Oameni de toate vârstele, de la copii de doi ani până la pensionari, toţi au venit să îşi trăiască visul şi să intre în competiţia pentru marele premiu de 120.000 de euro. Şi de această dată, surprizele au venit şi din partea juriului. Andi Moisescu şi Andra le-au oferit o reprezentaţie unică clujenilor aflaţi în sală. La cererile repetate ale publicului, Andra le-a cântat o melodie populară, acompaniată la tobe de Andi Moisescu. Pe scenă a apărut imediat şi Pavel Bartos, cântând la un trombon, împrumutat de la o fanfară aflată în culise. Pavel a surprins juriul şi în momentul în care a venit pe scenă cu un şarpe agăţat în jurului gâtului. Curios să încerce câte puţin din talentul tuturor concurenţilor, acesta nu s-a dat în lături nici de la numărul unor fachiri. Odată ce şi-au încheiat prestaţia, Pavel a fost curios să simtă pe propria piele atingerea şarpelui. La spectacolele din Cluj, juriul a fost răsfăţat cu tot felul de cadouri. Un ansamblu folcloric de 75 de persoane venit din Bistriţa Năsăud a umplut pupitrul celor trei juraţi cu plăcinte, colaci şi obiecte tradiţionale. Înainte de a juriza numărul unui concurent, Andra a primit din partea acestuia un trandafir, însoţit, bineînţeles, de multe complimente.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.