Amy Winehouse "a murit singură, în patul ei", trupul neînsufleţit al artistei fiind găsit după mai multe ore de unul dintre agenţii de pază din reşedinţa cântăreţei.

Amy Winehouse a fost găsită moartă în apartamentul ei din nordul Londrei în după-amiaza zilei de sâmbătă, a declarat Chris Goodman, agentul de presă al artistei britanice. Potrivit presei britanice, cântăreaţa în vârstă de 27 de ani, care s-a luptat mult timp cu dependenţa, a murit din cauza unei supradoze de droguri şi de alcool, după o petrecere plină de astfel de excese, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Însă Chris Goodman, agentul de presă al cântăreţei, susţine că "nu a existat nicio petrecere sălbatică", iar Amy Winehouse şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania agentul de pază Andrew Morris, înainte de a merge la culcare, singură, în camera ei. Goodman afirmă că Amy Winehouse a murit în somn. "În acest moment, nimeni nu ştie cum a murit. Au existat speculaţii, potrivit cărora ea ar fi luat droguri, însă nu putem să spunem nimic până la efectuarea autopsiei. Nu a existat nicio petrecere sălbatică, ea a murit singură, în patul ei", a declarat Chris Goodman. "Amy se afla singură în casa ei, în altă cameră decât aceea în care se afla agentul de pază pe care noi îl angajasem să o supravegheze în ultimii ani. Ea s-a dus în dormitor după ce i-a spus că vrea să doarmă, iar atunci când el a venit să o trezească, a văzut că nu mai respira. A telefonat imediat la numărul de urgenţe. Era extrem de şocat", a adăugat Goodman. Tabloidul britanic The Sun susţine că un medic angajat de casa de discuri a cântăreţei a spus că aceasta era perfect sănătoasă, după un control medical de rutină, ce a avut loc în cursul zilei de vineri. Totuşi, potrivit tabloidului britanic Daily Mail, care citează un prieten al artistei, aceasta ar fi cumpărat cocaină, ketamină şi ecstasy vineri seară, când a ieşit în oraş, şi a consumat alcool, iar o pastilă de ecstasy i-a fost probabil fatală. Winehouse suferea de emfizem pulmonar, o boală care se manifestă prin dificultăţi în respiraţie. Presa britanică a mai scris că Amy ar fi fost devastată şi de neconsolat după ce a fost părăsită de iubitul ei Reg Traviss, în iunie, chiar înainte ca ea să se interneze într-o clinică de reabilitare.