Alexander McQueen a lăsat 50.000 de lire câinilor
Alexander McQueen, supranumit "copilul teribil al modei", şi-a lăsat averea unor asociaţii de caritate, rudelor şi apropiaţilor săi, unui centru budist, dar şi câinilor lui preferaţi, s-a anunţat, luni, la 18 luni de la sinuciderea celebrului designer.
Averea sa era de circa 16 milioane de lire sterline (18,1 milioane de euro), a anunţat agenţia britanică Press Association, care a avut acces la testament. Cei trei câini ai designerului - identificaţi sub numele de Minter, Juice şi Callum de cotidianul Daily Telegraph - au primit prin testament suma de 50.000 de lire sterline (56.700 de euro), alocată pentru a le acoperi nevoile până la moarte. Aceeaşi sumă a fost alocată nepoţilor, nepoatelor şi celor doi angajaţi fideli din casa designerului, Marlene şi Cesar Garcia. De altfel, Cesar Garcia este acela care a descoperit corpul neînsufleţit al lui Alexander McQueen, care s-a spânzurat într-o garderobă din reşedinţa sa, după ce a luat un cocktail de cocaină, tranchilizante şi somnifere. Cele trei surori şi cei doi fraţi ai săi au primit fiecare 250.000 de lire sterline. Totuşi, cea mai mare parte a averii a revenit asociaţiilor de caritate preferate de artist: Battersea Dogs and Cats Home şi Centrul budist din Londra. Lista beneficiarilor testamentului include şi Central St. Martin's College of Art and Design din Londra, şcoala de artă unde şi-a făcut studiile Alexander McQueen. Trupul neînsufleţit al designerului în vârstă de 40 de ani a fost descoperit în apartamentul său din Londra, pe 11 februarie, cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale, Joyce. Designerul britanic se afla sub o imensă presiune pe plan profesional şi era "copleşit de durere" pe plan personal, din cauza morţii mamei sale. Alexander McQueen s-a sinucis la trei ani după ce prietena sa apropiată, Isabella Blow - care l-a scos din anonimat şi l-a ajutat să devină celebru - şi-a luat viaţa.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.