Actriţa Rosanna Arquette s-a căsătorit pentru a patra oară
Actriţa şi regizoarea americană Rosanna Arquette s-a căsătorit cu logodnicul ei, Todd Morgan, duminică, în Malibu, în cadrul unei ceremonii private.
Rosanna Arquette şi bacherul Todd Morgan s-au căsătorit în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiaţi, la eveniment participând şi cântăreaţa Barbra Streisand, potrivit publicaţiei UsWeekly. Cei doi erau logodiţi de doi ani. Purtătorul de cuvânt al actriţei a povestit pentru publicaţie că "Rosanna Arquette şi Todd Morgan s-au căsătorit, în cadrul unei ceremonii private, duminică, în Malibu... Ei sunt foarte fericiţi". Actriţa şi regizoarea Rosanna Arquette, în vârstă de 54 de ani, sora actorilor Patricia şi David Arquette, a mai fost căsătorită de trei ori, cu Anthony Greco, James Newton Howard şi John Sidel.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.