Actrița de comedie australiană Rebel Wilson a câștigat miercuri în instanță daune de 4,6 milioane de dolari australieni (3,7 milioane de dolari) după ce tribunalul competent a decis că o revistă internațională a defăimat-o într-o serie de articole și i-a provocat astfel pierderea unor roluri la Hollywood.

 

Curtea supremă din Victoria a dispus ca Bauer Media să-i plătească lui Rebel Wilson, născută la Sydney, cunoscută în principal pentru rolurile sale din filmele „Pitch Perfect”, 650.000 de dolari australieni cu titlul de daune generale, inclusiv daune grave, plus 3.917.472 dolari australieni reprezentând daune speciale, cea mai mare despăgubire decisă vreodată într-un caz de defăimare în Australia.

„Pagubele suferite de dna Wilson merită daune substanțiale pentru a-i face dreptate și a denunța minciuna”, a declarat judecătorul John Dixon când a dat citire verdictului.

El a precizat că daunele grave sunt justificate de faptul că Bauer Media a decis să publice o serie de articole care pretindeau că Wilson a mințit în privința vârstei ei, a numelui ei real și a unor evenimente din copilărie, chiar și după ce a aflat că aceste alegații erau neadevărate.

„Alegațiile se bazau pe informații din partea unei surse care a solicitat plată și menținerea anonimatului”, a mai precizat judecătorul Dixon.

El a mai spus că Bauer Media a „ținut povestea în viață mai multe zile” pentru a obține profit, știind că informațiile difuzate de revista sa Woman's Day vor fi preluate și de alte media de divertisment din lume, iar în consecință Wilson a ratat un număr de roluri în filme.

Wilson, care se află în Marea Britanie, a postat pe rețelele de socializare: „Parcurg acum verdictul din procesul meu de defăimare împreună cu avocații mei și vom da un comunicat în cursul zilei”.

Bauer Media a precizat la rândul său într-un comunicat că evaluează verdictul.

Precedentul record de daune într-un caz de defăimare era în Australia de 2,3 milioane de dolari australieni, a declarat Peter Bartlett, partener în cadrul firmei de avocatură Minter Ellison.

„Cei mai mulți observatori ai cazului sunt surprinși de cuantumul sumei acordate și se așteaptă ca să se înainteze apel”, a spus el.