Actorul american Danny Glover a anunţat, luni, la Paris, că va vizita mai multe centre Sodexo din lume, în cadrul unei campanii ce a fost lansată de sindicatul acestui grup, lider mondial în domeniul alimentaţiei şi al ameliorării condiţiilor de muncă ale salariaţilor.

"Voi conduce o anchetă independentă pentru a vedea dacă drepturile salariaţilor şi condiţiile lor de muncă sunt respectate. Vizitele mele nu vor fi anunţate dinainte şi voi face acele vizite împreună cu experţi aleşi de mine", a declarat Danny Glover. Activist de mulţi ani împotriva politicii de apartheid, a războiului din Irak şi pentru drepturile minorităţilor, Danny Glover, în vârstă de 63 de ani, a participat în primăvară la o manifestaţie a salariaţilor grupului Sodexo în Statele Unite, în urma căreia a fost arestat de poliţie. Conducerea acestui grup francez l-a invitat pe celebrul actor, prin intermediul unui mesaj video postat pe site-ul ei, să viziteze toate sediile sale pentru a-i întâlni pe angajaţii grupului, susţinând că trustul Sodexo, care are peste 350.000 de salariaţi pe plan mondial, dintre care peste 100.000 în Statele Unite, "a fost întotdeauna în favoarea dialogului social". Sindicatele franceze CGT şi CFDT, împreună cu omologii lor americani, britanici şi columbieni, au lansat în ultimele luni o campanie care denunţă "o represiune sindicală" ce ar avea loc în cadrul grupului Sodexo, în special în Statele Unite, această acuzaţie fiind reluată recent şi într-un raport alcătuit de celebra organizaţie Human Right Watch (HRW) ce a vizat câteva mari concernuri europene intrate pe piaţa americană. Danny Glover a criticat, luni, nivelul redus al salariului minim plătit în Statele Unite, "care nu le permite angajaţilor să se descurce", dar şi condiţiile de muncă oferite de acest grup angajaţilor săi din India, Maroc, Guineea şi Republica Dominicană. "În acele locuri, angajaţii Sodexo nu au dreptul de a vorbi liber, iar în acest timp, conducerea grupului susţine că încurajează dialogul social şi că respectă drepturile salariaţilor", a declarat actorul american.