În acest sfârşit de săptămână, la Sala Sporturilor "Antonio Alexe", va avea loc cea de-a treia ediţie a Top Mariage & Events, târg dedicat sezonului următor de nunţi, petreceri şi evenimente speciale. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 noiembrie, la ora 12.00, târgul încheindu-se duminică, 27 noiembrie, la ora 18.00.

Organizatorul evenimentului, Top Press, a anunţat că la acest târg îşi vor expune serviciile organizatori şi furnizori pentru evenimente speciale: restaurante şi săli de nunţi, decoratori, furnizori de servicii audio-foto-video, saloane cu rochii de mireasă şi de gală, costume de mire, încălţăminte, saloane de coafură şi frumuseţe, bijuterii, magazine de accesorii, formaţii artistice sau DJ etc. În total, pe holul Sălii Sporturilor şi în interiorul arenei, vor fi amenajate 70 de standuri expoziţionale cu suprafeţe cuprinse între 6 şi 24 mp. Târgul se adresează cuplurilor care îşi vor organiza nunta în 2012, dar şi celor care caută un restaurant, respectiv organizator de evenimente, pentru un botez, banchet, zi de naştere sau petrecere de firmă. Totodată, vizitatorii vor putea consulta oferta expozanţilor pentru petrecerile de Crăciun 2011 şi Revelion 2012. În cadrul târgului vor fi oferite premii vizitatorilor: vouchere de cumpărături, respectiv rochii de mireasă. Programul de vizitare este vineri, 25 noiembrie, între orele 12.00 şi 20.00, sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, iar duminică, între 10.00 şi 18.00.