Prim-ministrul Victor Ponta a împlinit, ieri, 40 de ani, în acest weekend fiind şi zilele de naştere ale altor politicieni, liderul PNL Crin Antonescu împlinind astăzi 53 de ani, iar fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, mâine, 44 de ani.

Premierul Victor Ponta s-a aflat ieri la Guvern, unde a avut  întâlniri cu reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor, alte acţiuni oficiale nefiind menţionate în programul său pentru ziua de ieri. Victor Ponta - născut la 20 septembrie 1972 - spunea, recent, la Murighiol, că în PSD sunt mai mulţi lideri născuţi în zodia Fecioarei. "Suntem un partid condus de Fecioare (persoane aflate în zodia Fecioarei - n.r.)", a afirmat el. Premierul le-a povestit jurnaliştilor că a primit din partea familiei un tort în formă de tablă de şah pe care sunt şi două figurine, un prinţ şi o prinţesă, reprezentându-i pe cei doi copii ai săi şi că are peste 400 de apeluri pierdute din partea colegilor. "Astăzi de dimineaţă (n.r. - ieri) m-au trezit Irina şi Andrei (cei doi copii ai săi-n.r.) şi ăsta este cel mai frumos cadou, iar diseară o să avem o masă romantică în patru. Dintre colegi, m-au felicitat mulţi, dar din păcate nu reuşesc să răspund la telefon, sunt vreo 400 de apeluri până în momentul ăsta", a spus Ponta. Întrebat de jurnalişti cum este la 40 de ani, premierul a spus că "nu este aşa rău cum ar părea". "Am citit peste tot că de la 40 de ani începe viaţa şi trebuie să constat acum", a spus Ponta. El şi-a încheiat discuţia cu jurnaliştii, spunându-le: "Ne vedem şi la 50 de ani tot aici!".