Un automobil Ferrari 275 Gtb/4 din 1967, estimat la 12,8 milioane de dolari, care a aparţinut actorului american Steve McQueen, supranumit "The King of Cool", va fi scos la vânzare în luna august, la casa de licitaţii RM Auctions din Monterey, Mexic.
Magazin
Charlize Theron are alte priorităţi - Copilul i-a schimbat viaţa
Actriţa sud-africană Charlize Theron a declarat că Jackson, fiul ei adoptiv în vârstă de doi ani, reprezintă prioritatea ei în viaţă şi îi dedică tot timpul liber de care dispune.
- 12 Mai 2014
- Citeste
Universitatea Howard din Washington - Dr. Puff Daddy
Rapperul Puff Daddy a primit, sâmbătă, titlul onorific de doctor al Universităţii Howard din Washington, unde a studiat doi ani, înainte de a renunţa la cursuri, în 1990, pentru a-şi construi o carieră în muzică, informează contactmusc.com.
- 11 Mai 2014
- Citeste
Paula Seling şi Ovi - locul 12 în finala Eurovision 2014 - O clasare modestă
Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, s-au situat pe locul al 12-lea în finala care a avut loc sâmbătă seară, la B&W Hallerna din Copenhaga, în timp ce Conchita Wurst din Austria a câştigat competiţia.
- 11 Mai 2014
- Citeste
Mila Kunis şi Ashton Kutcher - Doi părinţi fericiţi
Actriţa Mila Kunis a confirmat că este însărcinată, vorbind pentru prima dată despre copilul pe care îl va avea cu partenerul de viaţă, actorul Ashton Kutcher, în emisiunea vedetei de televiziune Ellen DeGeneres.
- 11 Mai 2014
- Citeste
Diane Keaton - Luptă crâncenă cu bulimia
Actriţa americană Diane Keaton, în vârstă de 68 de ani, spune că în tinereţe a suferit de bulimie şi că obişnuia să consume până la 20.000 de calorii pe zi, informează contactmusic.com.
- 11 Mai 2014
- Citeste
Leo Iorga, în stare bună - Se reface încet şi sigur
Leo Iorga este în stare bună, după operaţia suferită vineri pentru extirparea unei tumori cerebrale de trei centimetri, ce a fost înlăturată complet, şi a fost mutat de la terapie intensivă, informează un comunicat al echipei medicale care l-a operat.
- 11 Mai 2014
- Citeste
Whoopi Goldberg cu umor despre ea - Un reality show în familie
Actriţa Whoopi Goldberg lucrează la un reality show care va avea în prim-plan familia fiicei sale, actriţa şi producătoarea Alex Martin, şi cea a prietenei din copilărie a acesteia, Lisa, fiica actorului Lee Weaver.
- 09 Mai 2014
- Citeste
România intră pe poziţia a şasea - În finala Eurovision 2014
Paula Seling şi Ovi s-au calificat în finala Eurovision 2014, care are loc în această seară la Copenhaga, după ce au trecut, joi seară, de cea de-a doua semifinală. Reprezentanţii României la Eurovision 2014 vor intra pe poziţia a şasea în finală.
- 09 Mai 2014
- Citeste
Michael Douglas despre relaţia cu Catherine: Totul merge minunat!
Actorul american Michael Douglas a vorbit într-un interviu recent despre relaţia cu soţia lui, Catherine Zeta-Jones, şi a spus că totul "merge minunat" în căsnicia sa.
- 09 Mai 2014
- Citeste


