Filmul lui Radu Jude „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari" a câștigat sâmbătă Globul de Cristal, Marele Premiu de la Karlovy Vary International Film Festival, devenind prima producție românească inclusă oficial între câștigătorii trofeului acordat în Cehia.
Magazin
Goran Bregović, Vama, Subcarpați, Vița de Vie, la Arad Open Air Festival - Trei zile de muzică
Nervo, Goran Bregović, Fumiya Tanaka, Thomas Melchior, Anna Tour, Herodot, Vama, Subcarpați, Vița de Vie se numără printre cei aproximativ 80 de artiști internaționali și români care vor participa la Arad Open Air Festival, ce va avea loc în perioada 14 - 16 septembrie.
- 04 Iulie 2018
- Citeste
UNESCO: 20 de noi situri, incluse în lista Patrimoniului Mondial în 2018
Ansamblul Art Deco din Mumbai, India, oraşul industrial Ivrea din Italia şi oraşul califat Azahara din Spania se numără printre cele 20 de noi situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO la cea de-a 42-a sesiune, care are loc în perioada 24 iunie - 4 iulie, la Manama, în Bahrain.
- 03 Iulie 2018
- Citeste
Cerbul de Aur şapte juraţi, mari şi laţi - Aleg concurenţii festivalului
Directorul Festivalului Cerbul de Aur 2018, Smaranda Vornicu Shalit, compozitorul Andrei Tudor și dirijorul și compozitorul Daniel Jinga se numără printre cei șapte membri ai juriului care vor alege concurenții manifestării organizate între 29 august și 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Brașov.
- 02 Iulie 2018
- Citeste
Judas Priest, Massive Attack îşi dau întâlnire cu românii
Jan Garbarek, Trilok Gurtu și Lars Danielsson Quartet vin la Bucharest Jazz Festival, Children of Bodom și Soulfly, la Metalhead Meeting, iar din lista concertelor lunii iulie în Capitală nu lipsesc show-uri susținute de Judas Priest, Massive Attack și Joe Satriani.
- 01 Iulie 2018
- Citeste
Michael Jackson apare postum pe noul album al lui Drake
Starul muzicii pop Michael Jackson apare postum pe noul album al cântărețului hip-hop canadian Drake, al cincilea de studio, intitulat "Scorpion".
- 29 Iunie 2018
- Citeste
Ce a făcut câștigătorul „Chefi la cuțite”, la scurt timp după finală - Un tatuaj simbolic
Marți seară, Bogdan Vandici a fost desemnat marele câștigător al sezonului de poveste „Chefi la cuțite”, fiind, în același timp, și cel mai tânăr concurent ce a reușit să adjudece trofeul show-ului culinar.
- 28 Iunie 2018
- Citeste
Jurnalul unui medic militar, 1917-1918 - Însemnări pentru Centenar
Jurnalul doctorului Raul Dona, scris între ianuarie 1917 şi noiembrie 1918, a fost lansat, cu titlul „Jurnalul unui medic militar, 1917-1918", ieri seară la librăria Humanitas de la Cișmigiu din București.
- 27 Iunie 2018
- Citeste
Albumul „Centenarul Marii Uniri” a fost lansat, ieri, în Capitală - Istoria Unirii în repere
Catalogul „Centenarul Marii Uniri 1918-2018" a fost lansat ieri, de editura Paideia, la Colegiul Național de Apărare din București. Volumul, realizat în mai multe variante, a apărut în colecția Emblematic România, o serie a editurii Paideia dedicată promovării României.
- 26 Iunie 2018
- Citeste
Transformarea în muzeu a școlii în care a învățat Ion Creangă - Blocată de birocraţie
Proiectul de finanțare pentru transformarea în muzeu a vechii școli din Broșteni (Botoșani) unde a învățat Ion Creangă, nu poate fi semnat de autoritățile locale din cauza unei datorii vechi de zece ani către Finanțe, care au blocat conturile Primăriei.
- 25 Iunie 2018
- Citeste


