De când nu ne mai orientăm după steaua polară a sufletului, ne rătăcim în deşertul din noi. Omul s-a desprins din turmă şi a ajuns în haită. Familia fără copii e-n criptă în loc de casă. Averea bogatulu
Magazin
Numele Ioan este unul dintre cele mai întâlnite în judeţul Bihor
Numele Ioan se situează în preferinţele bihorenilor pe locul IV, după Gheorghe, Nicolae şi Vasile. În judeţ, sunt înregistraţi 39.777 de Ioan şi 3.252 Ioana. Anul trecut, au fost botezaţi cu acest prenume 402 bihoreni, la care se adaugă
- 07 Ianuarie 2005
- Citeste
Calendarul cu ceapă al unei orădence
Din cele mai vechi timpuri, în localităţile rurale, dar şi la oraşe, previziunea timpului, mai ales la început de an nou, a fost o preocupare importantă. Pentru a afla cum va fi vremea, oamenii au păstrat, de la părinţii şi bunicii lor, meto
- 06 Ianuarie 2005
- Citeste
Repere istorice
Viziunile lui Rasputin Pe 22 iunie, în Rusia, s-a evocat momentul începerii Marelui RĂzboi pentru Apărarea Patriei (1941-1945), cum i se spune în Rusia celui de-al doilea război mondial, însă puţini sunt cei care cunosc faptul că unele din
- 13 Decembrie 2004
- Citeste
Trupa Danger îşi lansează, azi, primul album
Trupa Danger, din Oradea, îşi va lansa azi primul album, intitulat 15000V, care conţine zece piese şi cinci remixuri, printre compozitori numărându-se Costi Ioniţă şi Marius Moga. Piesele sunt de diferite facturi, de la house până la pop, da
- 10 Decembrie 2004
- Citeste
Halle Berry se mută în casă nouă cu prietenul ei
Halle Berry a hotărât să-şi ia viaţa de la capăt şi să uite complet de căsnicia ratată pe care a avut-o cu Eric Benet. Astfel, ea se mută cu noul ei iubit, Michael Ealy, într-o vilă din Malibu. Momentan, Halle pune la punct ultimel
- 04 Decembrie 2004
- Citeste
Colin Firth nu vrea să audă de Bridget Jones 3
Colin Firth i-a avertizat pe producători să nu facă o a treia parte a filmului Bridget Jones` Diary, informeaza Ananova. Actorul este de părere că nu mai au cum să mai inventeze o poveste pentru partea a treia şi că se îndoieşte că Rene Zelwegg
- 04 Decembrie 2004
- Citeste
Anastacia a filmat în România
Timp de două zile, la Studiourile MediaPro, Anastacia a filmat un videoclip ce ilustrează piesa "Heavy on My Heart" de pe cel mai recent album al ei, "Anastacia", lansat în afara Americii de Nord în urmă cu opt luni, au declarat surse din cadrul MediaPro Pictures. Afl
- 04 Decembrie 2004
- Citeste
Dido pleacă în jurul lumii
Vedeta pop britanică Dido îşi oferă un an fără concerte şi turnee pentru a scrie următorul album şi a se relaxa într-o călătorie în jurul lumii, transmite AFP, citând tabloidul The Sun. "Timp de un an voi călător
- 04 Decembrie 2004
- Citeste
Femei din umbră
Elena Ceauşescu Model pentru viitoarele femei care vor să se lanseze la rampa politicului sau arhetip pentru viitoarele soţii de dictatori? Poate vi se pare greu de hotărât între care calităţi ale marii doamne să ne oprim atenţia, dar răspu
- 04 Decembrie 2004
- Citeste


