"Morgen", printre pelicule eligibile pentru Oscarul pentru film străin
Lungmetrajul "Morgen" de Marian Crişan se numără printre cele 63 de pelicule eligibile pentru o nominalizare la ediţia din 2012 a premiului Oscar pentru film străin. Oscarurile sunt cele mai celebre premii din cinematografie, iar o nominalizare la categoria "cel mai bun film străin" aduce producătorului şi regizorului prestigiu, fapt care contribuie la creşterea încasărilor.
Anul acesta, organizatorii au ales pentru această categorie 63 de filme, inclusiv propunerea României, "Morgen", în regia lui Marian Crişan, dar şi propunerea Noii Zeelande - în premieră -, lungmetrajul "The Orator". Totodată, printre filmele alese se numără producţia poloneză "In Darkness", care a avut un mare succes la Toronto International Film Festival, în septembrie, dar şi cea spaniolă "Black Bread", recompensată anul acesta cu nouă premii Goya. Potrivit regulamentului Academiei de film americane, care acordă premiile Oscar, producţiile eligibile la categoria "cel mai bun film într-o limbă străină" trebuie să fie lungmetraje produse în afara Statelor Unite ale Americii, cu un dialog preponderent într-o altă limbă decât engleza, care să fi fost lansate în ţara de origine nu mai devreme de 1 octombrie 2010 şi nu mai târziu de 30 septembrie 2011. De asemenea, filmele eligibile trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf şi să aducă încasări producătorului şi distribuitorului. Fiecare ţară poate avea o singură propunere. Cea de-a 84-a gală a premiilor Oscar, considerate cele mai prestigioase recompense din cinematografia mondială, va avea loc pe 26 februarie 2012 la Los Angeles. Nominalizările vor fi anunţate pe 24 ianuarie 2012 la Los Angeles. Câştigătorii vor fi desemnaţi prin votul celor circa 6.000 de membri ai Academiei de film americane, care vor trimite buletinele de vot organizatorilor galei pe 21 februarie. Anul trecut, propunerea României la premiul Oscar pentru "cel mai bun film într-o limbă străină" a fost "Eu când vreau să fluier, fluier" de Florin Şerban, care însă nu a obţinut şi o nominalizare la prestigiosul trofeu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.