Filmul "Morgen" de Marian Crişan va fi prezentat în cadrul ediţiei a şasea a Festivalului "Babylon 14 - Around the world in 14 films", care se desfăşoară la Berlin în perioada 25 noiembrie - 3 decembrie.

Filmul "Morgen" a fost selecţionat în cadrul ediţiei "Babylon 14" din acest an, iar Institutul Cultural Român (ICR) Berlin susţine prezenţa regizorului Marian Crişan la eveniment. Filmul "Morgen" a fost produs de Mandragora şi este distribuit în lume de celebra firmă Les films du Losange din Franţa. Festivalul "Babylon 14", unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de film din Berlin, reuneşte cele mai importante producţii cinematografice independente ale anului, filme din 14 ţări din America, Africa, Orientul Mijlociu, Asia şi Europa, prezentate în 2011 la Cannes, Locarno, Veneţia sau San Sebastian. Fiecare film are ca "naş" un celebru regizor din Germania sau o personalitate internaţională din lumea filmului. În cazul peliculei "Morgen" a lui Marian Crişan, acesta este Olivier Père, directorul Festivalui de Film de la Locarno. "Morgen" va fi prezentat publicului berlinez de două ori, azi şi mâine, la cinematograful Babylon din centrul Berlinului. Regizorul Marian Crişan şi actorul András Hatházi vor participa după proiecţia filmului şi la o discuţie cu publicul. Institutul Cultural Român de la Berlin este un partener activ al Festivalului "Babylon 14" şi a sprijinit toate filmele româneşti invitate în ediţiile anterioare: "Moartea domnului Lăzărescu", în regia lui Cristian Puiu, "California dreamin' (nesfârşit)", în regia lui Cristian Nemescu, "A fost sau n-a fost", în regia lui Corneliu Porumboiu, "Pescuit sportiv", în regia lui Adrian Sitaru, şi "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică.