Din păcate, trebuie să aducem în atenţia cititorilor noştri o nouă decizie pronunţată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, împotriva României, prin care statul român a fost condamnat în unanimitate, cu privire la încălcarea articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Vorbim despre hotărârea pronunțată în cazul Petro Carbo Chem S.E. v. România (cerere nr. 21768/12), care a pornit de la o hotărâre pronunţată în faza de apel de către Curtea de Apel Piteşti, prin care a fost menţinută sentinţa civilă pronunţată de către Tribunalul Vâlcea, în cadrul căreia societatea comercială reclamantă a fost obligată la plata unui compensații simbolice în favoarea directorului general al societaţii Oltchim (care a fost cea mai mare uzină chimică din România) pentru critici aduse acestuia cu ocazia unui conflict mediatic privitor la modul în care a gestionat întreprinderea. Pentru o corectă informare a elementelor particulare ale deciziei, este de subliniat faptul că prin sentinţa pronunţată de către Tribunalul Vâlcea, societatea comercială Petro Carbo Chem S.E. fusese condamnată la plata unei despăgubiri de un leu, symbolic, cu titlul de daune morale și să publice hotărârea în două ediții consecutive ale unui ziar național. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidenţiat faptul că – “afirmațiile reclamantei se referă la o chestiune de interes general care vizează fluxul liber de informații și de idei în domeniul activităților marilor societăți comerciale, precum și în domeniul răspunderii manageriale in acest tip de structuri, probleme care necesită un nivel ridicat de protecție a libertății de exprimare”. De asemenea, Curtea a constatat că faptul de a condamna reclamanta în acest context a constituit o ingerință în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare, ca urmare a faptului că judecătorii naţionali nu au pus în balanță necesitatea de a proteja reputația directorului general și aceea de a asigura respectarea standardelor Convenției, în temeiul căreia motive întemeiate trebuie să existe pentru a justifica restricționarea libertății de exprimare în contextul dezbaterilor privind probleme de interes public despre o mare societate comerciala. Din fericire, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins cererea societăţii comerciale reclamante privind constatarea încâlcării prevederilor articolului 8 din Convenţie (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie). De asemenea, un alt element pozitiv este faptul că aceiaşi instanţă a apreciat – “Constatarea încălcării este considerată de către Curte ca o reparație echitabilă pentru prejudiciile suferite de către societatea reclamantă” (adică deşi a avut loc o încălcare a prevederilor Convenţei, Curtea nu a acordat despăgubiri pecuniare reclamantei).