Continuând tema abordată încă de acum două articole şi având în vedere faptul că cititorii noştrii deja au o serie de elemente de bază, în ceea ce priveşte noţiunea de garanţie pentru viciu ascuns precum şi efectele acestei garanţii, în prezentul articol vom analiza posibilitatea de modificare prin intermediul unor clauze contractuale a garanţiei contra viciilor ascunse.

De asemenea vom analiza modalitatea de aducere la cunoştinţa vânzătorului a descoperirii viciului ascuns, precum şi întinderea garanţiei datorate de către vânzător. Astfel, prevederile articolului 1708 alin. 1 Cod civil stabilesc faptul că vânzătorul are obligaţia de a garanta pe cumpărător împotriva viciilor ascunse chiar şi în ipoteza în care nu a cunoscut existenţa acestor vicii, excepţie făcând cazul în care părţile contractului de vânzare cumpărare au prevăzut contrariul. Cu toate acestea orice fel de clauză contractuală prin care se înlătură ori se limitează răspunderea vânzătorului pentru viciul ascuns, în cazul în care acesta a cunoscut ori trebuia să cunoască existenţa viciului la data încheierii contractului, este nulă (art. 1708 alin. 2 Cod civil). Nu este suficient să descoperim existenţa viciului ascuns pentru a beneficia de eventuale măsuri de reparaţie a prejudiciului produs, ci trebuie să aducem la cunoştinţa vânzătorului existenţa viciului asuns. Conform articolului 1709 alin. 1 Cod civil cumpărătorul care a descoperit viciul ascuns este obligat să le aducă la cunoştinţa vânzătorului într-un termen rezonabil sub sancţiunea decăderii din dreptul de a cere rezoluţiunea contractului. Termenul rezonabil la care face referire legiuitorul va fi apreciat de către magistrat în funcţie de unele împrejurări nestabilite în mod clar şi limitativ. Însă suntem de părere că aceste împrejurări pot fi după cum urmează natura bunului vândut, natura viciului ascuns, chiar şi existenţa ori nu a unui contact permanent cu bunul cumpărat. În măsura în care apariţia viciului ascuns nu a fost adusă la cunoştinţa vânzătorului într-un termen rezonabil, cumpărătorul va putea să solicite cu titlu de despăgubire numai măsurile prevăzute în articolul 1710 alin. 1 lit. a, b şi c (aceste măsuri au fost dezbătute în mod separat în cadrul articolului precedent nu revenim asupra acestora), nu şi măsura rezoluţiunii contractului. În ceea ce priveşte întinderea garanţiei contra viciului asuns, conform articolului 1712 Cod civil, vânzătorul de rea credinţă (cel care cunoştea existenţa viciului) datorează pe lângă una dintre măsurile prevăzute la art. 1710 Cod civil şi eventuale daune-interese, pe când vănzătorul de bună credinţă (cel care nu a cunoscut existenţa viciului) datorează în anumite condiţii doar preţul achitat de către cumpărător şi eventuale cheltuieli ocazionate de cumpărător ca urmare a încheierii contractului. Ceea ce trebuie subliniat este faptul că nu se va face o confunzie între garanţia pentru viciile ascunse ale bunului cumpărat şi garanţia pentru buna funcţionare a bunului cumpărat.