Săptămâna trecută, am prezentat cititorilor noştri regimul juridic, din punct de vedere al dreptului de procedură civilă, al probei cu martori, mai precis admisibilitatea acesteia şi condiţiile de administrare, cu indicarea persoanelor care pot, sau nu pot, să fie audiate şi a celor care sunt scutite de la obligaţia de a depune mărturie.

Prin articolul din această săptămână, ne vom apleca atenţia asupra probei cu înscrisuri şi a modalităţii de administrare a acesteia.

Astfel, cu titlu de premisă, trebuie să arătăm că majoritatea înscrisurilor  care sunt folosite cu titlu de probe în cadrul unui dosar civil, sunt înscrisuri sub semnătură privată, care, conform articolului 272 din cadrul Codului de procedură civilă, sunt definite astfel:  „Înscrisul sub semnătură privată este acela care poartă semnătura părţilor, indiferent de suportul său material. El nu este supus niciunei alte formalităţi, în afara excepţiilor anume prevăzute de lege”.

Puterea doveditoare a unui astfel de înscris este strict determinată de către legiuitor, care arată că un înscris sub semnătură privată recunoscut de cel căruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovadă între părţi până la proba contrară (articolul 273 aliniatul 1 Cod procedură civilă). Cu toate acestea, legiuitorul pentru admisibilitatea probei cu înscrisul sub semnătură privată instituie obligativitatea respectării unor formalităţi. Astfel, înscrisul sub semnătură privată, care constată un contract sinalagmatic, are putere doveditoare numai dacă a fost făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt, iar pe fiecare exemplar trebuie să se facă menţiunea despre numărul originalelor ce au fost făcute (articolul 274 aliniatul 1 şi aliniatul 3 Cod de procedură civilă).

O altă formalitate instituită de către legiuitor stabileşte faptul că înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puţin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun şi aprobat pentru... ", cu arătarea în litere a sumei sau a cantităţii datorate (articolul 275 Cod procedură civilă).

Legiuitorul instituie şi sancţiuni în cazul în care aceste formalităţi nu sunt respectate, mai precis aceste probe nu vor putea să fie considerate ca fiind înscrisuri, însă „vor putea fi socotite ca început de dovadă scrisă” (articolul 276 Cod procedură civilă).