Avocatul Crișanei: Pensiile militare. Modalitate de calcul - Decizie obligatorie ICCJ
În cadrul Monitorului Oficial, Partea I nr. 557 din 17 iunie 2025 publicată Decizia cu nr. 45/2025 a Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care instanța a hotărât: „Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 22.396/3/2023 şi de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1.050/117/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, sintagma „vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie” se interpretează în sensul că se referă la vechimea cumulată obţinută prin adăugarea la vechimea în serviciu a stagiilor de cotizare realizate în sistemul de pensii publice după trecerea în rezervă”.
Argumentele principale pentru care ÎCCJ a dispus în acest sens sunt după cum urmează:
- Prin Legea nr. 223/2015, în vigoare din 1.01.2016, care a abrogat şi dispoziţiile art. 1 lit. a) din Legea nr. 119/2010 (care dispuneau că acestea se vor integra sistemului public de pensii), legiuitorul a reinstituit o reglementare şi un mod de calcul speciale pentru pensiile militare de stat, diferite de principiile aplicabile potrivit Legii nr. 263/2010 – paragraf 96.
- După intrarea în vigoare a Legii nr. 223/2015, respectiv 1.01.2016, art. 109 alin. (1) din lege nu mai permite valorificarea stagiilor de cotizare ulterioare trecerii în rezervă, care nu au fost valorificate din diverse motive în perioada fiinţării Legii nr. 263/2010, până la data de 31.12.2015 – paragraf 97.
- Într-o interpretare literală a tezelor finale ale art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 şi a art. 3 lit. a) din anexa nr. 1 la Ordinul nr. 31/M.25/999/8.148/237/259/221/2016, se constată că legiuitorul a avut în vedere, în mod clar, ultima decizie de pensie, şi nu decizia iniţială, obţinută la momentul ieşirii la pensie, ceea ce conduce la concluzia că sintagma „vechimea cumulată rezultată din dosarul de pensionare” se referă la întreaga vechime a beneficiarului pensiei, indiferent de plasarea în timp a acesteia în raport de momentul trecerii în rezervă – paragraf 105.
- „vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie” din cuprinsul dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 se referă la vechimea cumulată rezultată din dosarul de pensionare, deci practic la toată vechimea beneficiarului pensiei, indiferent că este anterioară sau ulterioară momentului trecerii în rezervă, valorificată în decizia iniţială de pensionare [care, evident, include atât vechimea prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) din lege, cât şi perioada lucrată după trecerea în rezervă], astfel cum rezultă din ultima decizie de pensie, ca urmare a recalculării, emisă în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 ianuarie 2016 – paragraf 107.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.