Începem şi articolul de săptămâna aceasta sfătuindu-i, în primul rând, pe cititorii noştri să respecte îndrumările date de către autorităţile publice, chiar dacă acestea produc un oarecare disconfort, acestea sunt necesare pentru protecţia noastră a tuturor.

Acestea fiind spuse, în prezentul articol vom prezenta consecinţele juridice care au fost produse de Ordonanţa Militară cu numărul 3 din 2020, urmând ca în cadrul articolului de săptămâna viitoare să abordăm problema privind legislaţia adoptată în materia amânării plăţii creditelor bancare, însă nepublicată în Monitorul Oficial al României.

Ordonanţa Militară cu numărul 3 din 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19 a fost emisă de către Guvernul României şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României în data de 24 martie 2020, iar din punct de vedere juridic prezintă  15 articole.

Ne vom apleca strict asupra aspectelor de natura juridică, fără a insista pe celelalte domenii care fac obiectul acestui act normativ. În primul rând, această Ordonanţă Militară duce la îngrădirea dreptului la liberă circulaţie, drept fundamental recunoscut de articolul 25 aliniatul 1 din cadrul Constituţiei Românieie: „Dreptul la liberă circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept”, însă această măsură a fost una necesară şi de interes public major, în vederea stopării propagării infecţiilor cauzate de Covid-19.

Astfel, se subliniază în cadrul articolului 1 din cadrul Ordonanţei Militare 3 din 2020 motivele pentru care se poate realiza deplasarea în afara locuinţei ori a gospodăriei, acestea fiind cazuri strict şi limitativ reglementate de legiuitor (datorită informărilor din mass-media motivele sunt cunoscute de către cititorii noştri nu le vom relua).

Însă, spre deosebire de prevederile cuprinse în cadrul articolului 1, Ordonanţa Militară evidenţiază la articolul 2 faptul că „Circulaţia persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei, este permisă numai în intervalul orar 11.00-13.00, strict pentru următoarele motive: a)deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice; b)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă; c)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea unui minor, asistenţa altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, ori în cazul decesului unui membru de familie; d)deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi fizice colective), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice”.

Actul normativ a instituit şi o obligaţie esenţială pentru autorităţile administraţiei publice locale care trebuie să identifice şi să ţină evidenţa persoanelor fără adăpost, precum şi să asigure adăpostirea şi îngrijirea acestora (articolul 6 din cadrul Ordonanţei Militare).