În data de 8 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în cadrul Completului pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii, a pronunțat Decizia cu nr. 13 din 2019 prin care a fost admisă recursul în interesul legii promovat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti.

 

Această decizie a avut în vedere interpretarea şi aplicarea prevederilor cuprinse în cadrul art. 492 din Codul civil din 1864, art. 579 alin. (1), art. 577 alin. (2) din Codul civil, art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 37 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.

Ceea ce este extrem de important și până la urmă ceea ce interesează pe toți justițiabilii este faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „Lipsa autorizaţiei de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum şi lipsa procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoaşterea pe cale judiciară, în cadrul acţiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcţii realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii”.

Astfel, acțiunile civile prin care persoanele care au edificat construcții, fără să dețină autorizații de construire și fără să parcurgă procedurile administrative legale, nu vor putea să fie admise de către instanțele de judecată cu consecința notării în cartea funciară a acestor construcții și implicit a dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora.

Cu titlu de premisă de la care trebuie pornită discuția, conform prevederilor actualului Cod civil în materie de carte funciară și în materia dovedirii dreptului de proprietate, conform actualei legislații, dreptul de proprietate se dovedește cu extrasul de carte funciară (art. 565 Cod civil – „În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară”), iar dobândirea dreptului de proprietate se face prin înscrierea lui în cartea funciară (art. 885 alin. 1 Cod civil – „Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea”).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a evidențiat faptul că „în lipsa autorizaţiei de construire, dreptul de proprietate asupra construcţiei nu ar putea fi recunoscut de autorităţile administrative, în sensul că titularul nu ar putea să solicite înscrierea construcţiei în evidenţele fiscale şi de publicitate imobiliară, neavând, în consecinţă, nici posibilitatea de a dispune de acest drept” – paragraf 85 din Decizia 13/2019.

Așadar, judecătorul nu are dreptul și nici posibilitatea legală să recunoască printr-o hotărâre judecătorească existența unui drept de proprietate asupra construcțiilor ridicate fără autorizație de construire, întrucât în acest mod, este încurajată nerespectarea prevederilor legale cuprinse în Legea 50/1991.