În data de 19 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în cadrul Completului competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată Decizia nr. 1/2024, prin care ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că - „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 34 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea drepturilor salariale ale personalului poliţiei locale nu trebuie să se facă în acelaşi cuantum cu drepturile salariale ale personalului din aparatul de specialitate al primarului”. Decizia civilă pronunțată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie, definitivă și va produce efecte juridice pentru viitor în ceea ce privește salarizarea personalului din cadrul poliției locale. Ținem totuși să menționăm faptul că, dispozițiile Deciziei RIL cu nr. 1/2024, trebuie să se aplice doar pentru viitor, ele nu ar trebui să afecteze drepturile salariale care deja au fost stabilite. Prevederile legale care au fost interpretate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilesc după cum urmează faptul că - Drepturile salariale ale personalului poliţiei locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului Bucureşti” - art. 34 Legea 155/2010. Precum şi prevederile art. 11 alin. 4 Legea 153/2017 care stabilesc faptul că -Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli” și prevederile art. 11 alin. 1 Legea 153/2017 - Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale, din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.