Legislaţia naţională care reglementează drepturile pacientului cuprinde şi o reglementare în ceea ce priveşte dreptul pacientului la confidenţialitate, o problemă de natură juridică, care dă bătăi de cap medicului curant, în condiţiile în care acesta de multe ori este nevoit să poarte lupte juridice cu diverse persoane fizice ori juridice care doresc să aibă acces la datele pacientului.

 

Astfel, cât timp pacientul este în viaţa şi poate să îşi exprime consimţământul, nu poate să apară probleme juridice importante care să vizeze datele pacientului şi accesul la acestea, întrucât orice fel de solicitare trebuie să treacă prin filtrul pacientului, iar un refuz categoric din partea acestuia  absolvă medicul curant de orice fel de răspundere.

Legiuitorul reglementează dreptul la confidenţialitate în următorul fel, la art. 21 Legea 46/2003: „Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia”, adică indică conţinutul datelor care vizează pacientul şi care intră în sfera obligaţiei de confidenţialitate.

Confidenţialitatea reprezintă un drept al pacientului, însă, în acelaşi timp, reprezintă o obligaţie a medicului curant.

Conform art. 22 Legea 46/2003, „Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.”

Aşadar, se observă existenţa a două ipoteze reglementate de către legiuitor, care vizează furnizarea datelor cu caracter confidenţial, prima ipoteză ţine, aşa cum s-a evidenţiat anterior, de existenţa consimţământului pacientului şi cea de a doua ipoteză ţine de acele situaţii expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, când anumite entităţi juridice pot solicita accesul la datele pacientului (de ex. instanţa de judecată sau organele de urmărire penală).

Acelaşi legiuitor evidenţiază la art. 23 Legea 46/2003: „În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie”.

            Este de altfel de înţeles, pentru unii pacienţi afecţiunile medicale presupun un tratament care implică concursul mai multor specialişti din mai multe discipline, iar pentru stabilirea unui tratament medical eficient, aceşti specialişti trebuie să aibă acces la datele confidenţiale ale pacientului, având în vedere această ipoteză, legiuitorul a reglementat în mod expres accesul fară necesitatea existenţei acordului expres al pacientului, la datele confidenţiale ale acestuia, de către toţi furnizorii de servicii medicale care sunt implicaţi în procesul de stabilire tratament şi vindecare pentru pacient.