Avocatul Crișanei: Decizii obligatorii ale ICCJ privind asistenții personali și drepturile salariale ale acestora
Prezentul articol va avea ca temă de discuție două hotărâri judecătorești pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul procedurii de dezlegare a unor chestiuni de drept, care vizează legislația asistenților personali și drepturile acestora.
Astfel:
- Decizia nr. 352/2025 pronunțată de către ÎCCJ a fost admisă sesizarea formulată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă în cadrul dosarului cu nr. 3.741/118/2023** și pe cale de consecință a dispus: „În interpretarea şi aplicarea art. 10 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în contextul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, salariul de bază în plată (conţinând gradaţia acordată pentru o anumită vechime în muncă şi cu aplicarea majorării de 10%) al unui asistent personal urmează a se ajusta până la concurenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază calculat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017. ”
- Decizia nr. 353/2025 pronunțată de către ÎCCJ a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă și pe cale de consecință a dispus: „în interpretarea şi aplicarea unitară a art. 10, art. 38, art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 şi Hotărârea Guvernului nr. 1447/2022, stabileşte că: Salariul de bază pentru o anumită vechime de muncă al unui asistent personal se calculează potrivit eşalonării reglementate de art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv prin raportare la cel stabilit pentru anul 2022 prin Anexa nr. II Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” pct. 3.2. nr. crt. 45 din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a se ajusta până la concurenţa salariului minim brut pe ţară garantat în plată, în măsura în care acesta din urmă este mai mare decât salariul de bază calculat potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 .”
Prin aceste decizii s-a stabilit în mod obligatoriu că salariul care este primit de către un asistent personal nu poate să fie inferiror salariului minim brut pe ţară garantat în plată, astfel că autoritățile plătitoare au obligația de a realiza ajustarea necesară și de a plăti salariile ajustate acolo unde acestea sunt inferioare salariului minim brut pe ţară garantat în plată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.