În şedinţa publică din data de 18 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reunită în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis admiterea sesizării formulate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, în dosarul nr. 22006/303/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit faptul că: ”în interpretarea dispoziţiilor art. 2431 din Codul civil raportat la art. 632 din Codul de procedură civilă, este posibilă executarea silită a unei creanţe garantate printr-un contract de ipotecă valabil încheiat, ce constituie titlu executoriu, chiar dacă dreptul de creanţă însuşi nu este constatat printr-un înscris care să constituie, potrivit dispoziţiilor legale, titlu executoriu”.

 

Această decizie este una care are ca scop întărirea unui principiu care emană din economia prevederilor legale care reglementează în prezent materia executărilor silite, mai precis celeritatea fazei de executare silită. Cu titlu de premisă, trebuie subliniat faptul că această hotărâre judecătorească este obligatorie pentru toate instanţele judecătoreşti naţionale. Acestea fiind spuse, conform actualei legislaţii, pentru că prezenta decizie vizează modalitatea de interpretare a prevederilor legale actuale, Codul civil în cadrul articolului 2431 stabileşte faptul că “Contractele de ipotecă valabile încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii”.

Prin raportare la aceste prevederi legale, în practică s-a pus problema, în ce măsură un contract de ipotecă, încheiat în mod valabil, cu respectarea prevederilor legale privind publicitatea acestora, putea să fie pus în executare silită, fără ca creditorul să deţină o creanţa, pentru a cărei garantare s-a incheiat contractul de ipotecă, care să fie constatată printr-un titlu executoriu.  Instanţa supremă a stabilit faptul că această ultimă condiţie nu este necesară, mai precis contractul de ipotecă, atâta timp cât legiuitorul i-a oferit atributul de titlu executoriu, el poate să fie pus în executare silită, chiar dacă creanţa nu este constatată prin titlu executoriu. De menţionat faptul că în practică vom putea asista la ipoteze în care contracte de ipotecă sub semnătură privată şi nu autentificate vor putea să fie puse în executare silită (de exemplu, contractele de ipotecă mobiliară). Se pune problema, cât se poate de pertinentă, cum se poate apăra un debitor împotriva unei executări silite, când creanţa garantată nu este una certă, adică fie existenţa acesteia, fie cuantumul acesteia este supus unei discuţii.

Răspunsul la această întrebare este cât se poate de simplu, debitorul poate să sesizeze instanța de judecată cu o contestaţie la executare silită, prin care să pună în discuţie caracterul cert al creanţei deţinute de către creditor.