Avocatul Crișanei - Codul civil. Regimul de carte funciară (II)
Continuând tema de săptămâna trecută, care vizează regimul juridic al cărților funciare în lumina noului Cod civil, care a intrat în vigoare în 2011, vom prezenta cititorilor noștri o serie de reguli legislative.
Astfel, ne aducem aminte despre faptul că drepturile tabulare se dobândesc prin înscrierea lor în cartea funciară – „Sub rezerva unor dispoziţii legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părţi, cât şi faţă de terţi, numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea” – art. 885 alin. 1 Cod civil.
Cu toate acestea Codul civil stabilește faptul că: „înscrierile în cartea funciară îşi vor produce efectele de la data înregistrării cererilor, ţinându-se însă cont de data, ora şi minutul înregistrării acestora în toate cazurile în care cererea a fost depusă personal, prin mandatar ori notar public ” – art. 890 alin. 1 Cod civil.
Aceasta prevedere legală determină drept consecință faptul că, în ipoteza în care mai multe cereri sunt depuse în aceeași zi, ele vor fi înscrise, în funcție de ordinea înregistrării lor, această ordine determinând de exemplu rangul drepturilor de ipotecă – art. 890 alin. 2 Cod civil.
Se pune problema ce se va întâmpla (această ipoteză de lucru se întâlnește destul de des în practică), dacă două sau mai multe persoane dobândesc un drept tabular de la același autor la date diferite sau chiar în același timp, dar înscrierea este facută doar de un dobânditor.
Codul civil stabilind la art. 891 faptul că „În cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptăţite să dobândească, prin acte încheiate cu acelaşi autor, drepturi asupra aceluiaşi imobil care se exclud reciproc, cel care şi-a înscris primul dreptul va fi socotit titularul dreptului tabular, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a săvârşit înscrierea în cartea funciară.”
Așadar, prioritatea este dată de momentul înscrierii dreptului în cadrul cărții funciare, dobânditorul care face, primul, cererea de înscriere, care este și admisă și operată în cadrul cărții funciare va fi cel care va dobândi dreptul tabular, chiar dacă contractul/titlul acestuia este ulterior altor contracte/titluri.
Încă o mențiune care este extem de importantă și care vizeaza ipoteza dobândirii unui drept tabular, care a fost cesionat în mod repetat fără să fi fost înscris în cartea funciară – „În cazul în care un drept supus înscrierii în cartea funciară a făcut obiectul unor cesiuni succesive fără ca înscrierile să fi fost efectuate, cel din urmă îndreptăţit nu va putea cere înscrierea dreptului în folosul său decât dacă solicită, odată cu înscrierea acestuia, şi înscrierea dobândirilor succesive anterioare pe care le va dovedi cu înscrisuri originale sau copii legalizate” – art. 894 Cod civil.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.