Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi
Dispariţia unui copil în vârstă de şase ani a zguduit întreaga opinie publică americană pe 25 mai 1979 şi a provocat o adevărată mişcare naţională care l-a determinat pe preşedintele Ronald Reagan să instituie, patru ani mai târziu, Ziua Naţională a Copiilor Dispăruţi. Ulterior, tot mai multe state europene au luat aceeaşi hotărâre, astfel că de atunci 25 mai a devenit Ziua Internaţională a Copiilor Dispăruţi.
În Bihor nu au existat copii răpiţi sau dispariţii suspecte
La începutul anului 2008, în evidenţele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor existau şapte minori urmăriţi. Anul trecut, 37 de copii dispăruţi au fost daţi în urmărire, toate fiind plecări voluntare. Unii dintre ei au plecat de mai multe ori de acasă, dar s-au întors de fiecare dată. La sfârşitul anului trecut, trei copii dispăruţi nu fuseseră găsiţi de oamenii legii. Anul acesta, alţii câţiva minori au fugit fie de la domiciliu, fie din centrele de plasament unde erau instituţionalizaţi, cei mai mulţi întorcându-se de unde au plecat sau fiind depistaţi de poliţişti de cele mai multe ori cerşind. În acest moment, la nivelul judeţului nostru, trei adolescenţi sunt daţi în urmărire generală. Pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române figurează peste o sută de copii români daţi în urmărire. Unul dintre ei este bihorean. În anul 2003, Kerekes Gyula, născut în 1992, a dispărut din centrul de supraveghere a persoanelor cu handicap din Cighid, de atunci neştiindu-se nimic despre el. În ultimii ani nu au existat în Bihor situaţii de copii răpiţi sau dispariţii suspecte. Totuşi, doi minori, cu vârste mai mici de şase ani, nesupravegheaţi de părinţi, au fost găsiţi înecaţi în albia unor râuri. "Copiii cu vârste sub şase ani dispar, de cele mai multe ori, din cauza neglijenţei părinţilor. Pentru că sunt mici, se rătăcesc şi nu pot să spună de multe ori nici cum se numesc, nici unde locuiesc. În asemenea cazuri, părinţii trebuie să sesizeze poliţia imediat, şansele ca micuţii să fie găsiţi teferi fiind mai mari dacă dispariţia este anunţată urgent", a precizat Alina Dinu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor. În cazul în care un copil a dispărut, acesta este dat imediat în urmărire generală, mai puţin când minorul este cunoscut pentru plăcările sale repetate de acasă, situaţie în care oamenii legii efectuează cercetări preliminare. Timp de 30 de ani, cazul de dispariţie rămâne în atenţia poliţiştilor. După această perioadă, dacă persoana nu a fost găsită sau declarată decedată de instanţă, dosarul este clasat.
Adolescenţii pleacă de acasă din teribilism
Cea mai frecventă cauză a dispariţiei minorilor, mai precis a plecărilor voluntare, o reprezintă insuficienta cunoaştere de către părinţi a propriilor copii. Fiecare caz în parte are însă specificul său, iar cauzele ce conduc la dispariţia copilului pot fi şi de altă natură, respectiv o tulburare de personalitate sau un tratament neadecvat din partea familiei asupra copilului, libertinism, agresivitate (corecţii fizice) sau condiţii precare materiale. Potrivit poliţiştilor, o cauză principală a plecării de la domiciliu a adolescentelor o constituie relaţiile de prietenie cu băieţii, de cele mai multe ori, neagreate de familie şi, în lipsa unui dialog pe această temă, fetele aleg soluţia de a pleca de acasă cu tineri în diverse localităţi. De cele mai multe ori, la scurt timp, revin la domiciliu, deoarece se conving singure că alegerea făcută este greşită. Cauzele plecării de la domiciliu a băieţilor sunt spiritul de aventură, problemele şcolare sau cele familiare. Pentru a preveni dispariţia copilului dumneavoastră, învăţaţi-vă copilul sa nu intre în discuţie cu persoane străine; să nu accepte bunuri, cadouri sau dulciuri de la persoane pe care nu le cunoaşte; să nu însoţească persoane necunoscute etc. Dacă vă daţi seama că lipseşte de acasă, verificaţi toate locurile unde s-ar putea ascunde sau ar putea cădea. Dacă a dispărut în timp ce vă aflaţi într-un magazin, anunţaţi agentul de pază şi chiar personalul magazinului. Apoi, imediat, alertaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau apelaţi numărul de urgenţă 112.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.