La o lună de la demararea acţiunii zilnice de patrulare pe Corsoul orădean, jandarmii orădeni au tras linie şi au anunţat că, în această perioadă, peste 50 de persoane au fost legitimate, nouă au fost sancţionate contravenţional, în timp ce 22 de cerşetori au fost predaţi Administraţiei Social Comunitare Oradea.

Începând cu data de 1 octombrie 2008, la solicitarea Primăriei municipiului Oradea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor a luat măsura înfiinţării unei patrule de menţinere a ordinii şi liniştii publice pe strada Republicii din Oradea. Această patrulă are în principal în atenţie combaterea fenomenului de cerşetorie din zona centrală a oraşului. Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi, patrula răspunde, de asemenea, şi solicitărilor cu privire la alte fapte contravenţionale sau penale, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică în zona respectivă. Patrula de jandarmi şi-a desfăşurat activitatea în fiecare săptămână, de luni până vineri, între orele 09:00 - 17:00. Astfel, în luna octombrie, jandarmii aflaţi în patrula de pe Corso au legitimat 53 de persoane, au atenţionat 14 şi au aplicat nouă sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.300 lei. Totodată au fost predate la ASCO 22 de persoane, care au apelat la mila publică.