Zeci de sancțiuni au fost aplicate de polițiștii bihoreni în cadrul unei ample acțiuni, în cadrul căreia au fost întocmite cinci dosare penale. Au fost confiscați valoric aproape 83 de metri cubi de lemne de foc, expediate fără documente legale, în valoare de peste 14.500 de lei.

În perioada 17 - 18 februarie a.c., polițiștii rutieri, de ordine publică, de investigații criminale și de proximitate din cadrul Poliției Municipiului Beiuș, alături de polițiștii Serviciului de Ordine Publică, de cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat pe raza circumscripției judiciare Beiuș, împreună cu jandarmi și polițiști de frontieră, cu reprezentanți ai Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor și ai Gărzii Forestiere Oradea pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, a actelor ilicite de comerț, a delictelor silvice, pentru prevenirea și combaterea răspândirii noului coronavirus și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunităților locale.

În cadrul amplei acțiuni, în care au fost implicați 52 de polițiști bihoreni și reprezentanți ai unor instituții de aplicate a legii, au fost legitimate 264 de persoane, au fost verificate 127 de autovehicule, au fost verificate 29 de societăți comerciale și agenți de pază. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 36.310 lei, au fost reținute un certificat de înmatriculare și 2 permise de conducere și au fost constatate 5 infracțiuni. De asemenea, au fost confiscați valoric 82,67 metri cubi de lemne de foc, de diverse specii, în valoare totală de 14.568,71 de lei.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 23 (8.110 lei) au fost pentru nerespectarea prevederilor Codului Rutier, alte 50 (19.000 de lei) au fost la Legea nr.55/2020 privind unele  măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, 2 sancțiuni (2.200 de lei) au  fost  aplicate  potrivit  prevederilor H.G. nr.301/2012 pentru  aprobarea  Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, o sancțiune (1.000 de lei) a fost aplicată conform prevederilor Legiinr. 333/2003, o sancțiune (5.000 de lei) a fost aplicată la Legea nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, o sancțiune cu avertisment a fost aplicată conform prevederilor O.G. nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate și o  sancțiune  (1.000  de  lei)  a  fost aplicată  potrivit  prevederilor  Legii  nr.  61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În urma controlului efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în comuna Ceica, polițiștii de la delicte silvice împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Oradea au constatat că reprezentanții societății ar fi expediat, în perioada 1ianuarie  –  18  februarie  a.c.,  82,67  metri  cubi  de  lemne  de  foc,  de  diverse  specii,  fără documente de proveniență legală. Societatea  comercială  a  fost  sancționată  contravențional  conform  prevederilor  Legii  nr.171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 lei, iar cei 82,67 metri cubi de lemne de foc, diverse specii, în valoare de 14.568,71 de lei, au fost confiscați valoric.