Vântul puternic a provocat daune, în Oradea, dar și în mai multe localități din județ. Mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, un stâlp de curent a căzut peste o casă în Uileacu de Criș și mai multe mașini au fost avariate de arbori. O femeie a fost extrasă dintr-o fântână adâncă de 10 metri.

Potrivit ISU Bihor copaci căzuți pe carosabil sunt în Oradea (strada Matei Corvin), în Vașcău, Poclușa de Barcău, pe drumul dintre Oradea și Biharia fiind blocată o bandă de circulație. De asemenea, s-au înregistrat și cabluri de curent căzute, fiind solicitat sprijinul Electrica. Mai multe autoturisme au fost avariate de un copac căzut lângă Hotel Internațional, Băile Felix. Echipajele de pompieri acționau, luni, pentru îndepărtarea efectelor vijeliei, ISU Bihor transmițând că misiunile sunt în dinamică.

Femeie de 72 de ani salvată dintr-o fântână

Tot luni, ISU Bihor a fost solicitat să intervină pentru salvarea unei femei, în vârstă de 72 de ani, căzută în fântâna din gospodăria proprie, în Aleșd. „Pentru gestionarea operativă a situației de urgență au fost mobilizate cu operativitate, echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care unul de paramedici cu ambulanța SMURD a subunității”, a transmis plutonier Alina Butaci, de la biroul de presă al ISU Bihor. Sosite la fața locului, forțele de intervenție au constatat că victima se afla parțial în apă, în fântâna adâncă de circa 10 metri. Unul dintre membrii echipajului de pompieri a coborât în fântână și cu ajutorul centurilor de siguranță, a corzilor de salvare și a altor accesorii specifice, a scos-o, în siguranță, la suprafață. Aceasta a fost evaluată medical la fața locului și transportată conștientă la spitalul din Aleșd de către echipajul medical. Ulterior a fost transferată la Spitalul de Urgență din Oradea.