Un cetățean pakistanez a furat o mașină de la firma la care lucra - Șoferi prinși băuți sau fără permis
Mai mulți șoferi s-au ales cu dosare penale la sfârșit de săptămână, după ce au fost prinși conducând sub influența băuturilor alcoolice sau fără permis. Un cetățean din Pakistan a fost depistat de polițiști, băut, la volanul unei mașini pe care a furat-o de la firma la care lucra.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Bihor, sâmbătă seara, pe DN1, în localitatea Borș, polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Pakistan, cu rezidență în municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, pe care l-ar fi sustras, în scop de folosință, de la o societate comercială unde acesta este angajat. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 41 de ani prezenta o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii rutieri orădeni continuă cercetările. Și polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, din comuna Budureasa, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, sâmbătă, pe drumul județean 767G, în localitatea Ineu, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot sâmbătă, pe strada Aradului din municipiul Salonta, a fost depistat în trafic un bărbat de 23 de ani, din comuna Cefa, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Duminică, în localitatea Ceișoara, polițiștii Biroului Rutier Beiuș au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, pe strada Regele Carol I, în municipiul Salonta, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe aceeași stradă din Salonta, polițiștii rutieri salontani au depistat în trafic un bărbat de 61 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt șofer băut a fost oprit în trafic în localitatea Cauaceu. Bărbatul de 35 de ani, din comuna Sălard, conducea un autoturism având o concentrație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tuturor le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a fost întocmit dosar penal, în fiecare dintre cazuri. Pe lângă șoferii băuți, pe șoselele din Bihor au fost depistați și mai multe persoane care conduceau fără permis. Astfel, vineri, în Borș, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din municipiul Fetești, județul Ialomița, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, la solicitarea legală a polițiștilor, bărbatul a prezentat pentru control un permis de conducere, în legătură cu care, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că ar fi fals.
În noaptea de duminică spre luni, în localitatea Hodișel, județul Bihor, polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din comuna Craiva, județul Arad, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, sâmbătă, pe strada Viorelelor din Sântandrei, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, localnic, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Și în aceste cazuri au fost întocmite dosare penale.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.